Sunt o fire care mă entuziasmez greu când vine vorba de câte un festival cu accente populiste, impregnat de mirosul de mititei, de aşa-zisele hituri lălăite de pseudo-artişti sezonieri, obişnuiţi cu play-back-ul şi nu cu solfegiul, de obiectele kitschoase comercializate mai mult de către personaje de culoare, dar Festivalul Văii Mureşului mi-a umplut sufletul.
A fost (ce păcat că vorbim deja la trecut) o călătorie în timp în casa bunicilor noştri, o frumoasă retrăire a obiceiurilor şi tradiţiilor, unele uitate, din comunele de pe Valea Mureşului Superior, în doar două zile din care nu au lipsit jocurile populare, cântecele păstrate din pasiunea unor iubitori ai satului, turma de oi, balmoşul, războiul de ţesut, pernele brodate, împletiturile din paie, ulcelele din lut şi tot ce crezi că ai putea întâlni într-o casă şi o gospodărie rurală tradiţională.
A fost, dacă vreţi, o ocazie de a respira aerul rural al caselor ţărăneşti, fără ca această excursie să ia zile în şir unor oameni prinşi în vârtejul afacerilor, a politicii, a altor activităţi care le răpesc timpul, ignorând şansa de a se îmbogăţi şi sufleteşte.
A fost un act de renaştere a satului mureşean, uitat şi îngropat într-o nepăsătoare ignorare, o întoarcere la rădăcini şi o binevenită trudă de a arunca o punte peste prăpastia creată între satele şi oraşele româneşti.
Pentru un orăşean sadea au fost momente de deconectare din iureşul cotidian, de relaxare activă, pentru că nu puteai rămâne indiferent la abundenţa de senzaţii pe care ne-au oferit-o organizatorii.
A fost un succes, bazat de o idee frumoasă, transpusă pe şapte hectare cu sprijinul unor oameni care iubesc satul şi pe oamenii care îi dau viaţă.
Nu ştiu dacă am reuşit să redau puţin din atmosfera primei ediţii a festivalului, dar ştiu că îmi doresc să se repete.
Ciprian Dobre, prefectul judeţului, echip