Avand la dispozitie un buget de zeci de milioane de dolari si mijloace tehnice avangardiste, Spielberg n-a reusit sa obtina nici macar a mia parte din efectul pe care l-a obtinut, in 1938, cu un simplu microfon si un emitator radio, Wells.
Daca la vremea respectiva s-a instalat o panica generalizata, in anul de gratie 2005 “Razboiul lumilor” nu a reusit decat sa intruneasca aprecierile cvasiunanime ca este unul dintre cele mai reusite filme de groaza din ultimii ani.
Adevarul este ca Spielberg nici nu si-a propus sa provoace isterie cu pelicula sa, ci, asa cum marturisea intr-un reportaj gen “making of”, a urmarit filonul social si filozofic al povestii lui H.G. Wells.
Mesajul, pentru ca orice film american care abunda de efecte speciale trebuie sa contina musai si un mesaj referitor la umanitate, este ca noi suntem mici si neajutorati in fata inteligentelor superioare cu care sunt dotate niste creaturi extrem de urate din Univers si care ne vor, in mod obligatoriu, raul.
Nu stim cati locuitori ai Terrei vor fi cazut pe ganduri dupa ce au vazut filmul, dar cu siguranta ca majoritatea spectatorilor au apreciat obstinatia cu care Spielberg s-a tinut departe de cliseele specifice filmelor cu extraterestri.
Presedintele nu se urca pe un cal alb ca sa conduca lupta impotriva invadatorilor, simbolurile nationale nu sunt distruse, politicienii nu se dau de ceasul mortii, presa nu se buluceste pentru a relata de la fata locului (exista o singura secventa cu un car de reportaj al unei televiziuni, dar ziaristii sunt preocupati doar sa recupereze dintr-un avion prabusit un container cu mancare), iar eroul
principal (Ray) este un om simplu, al carui singur obiectiv nu este lupta cu dusmanul, ci supravietuirea. Emblematica in acest sens este scena in care arhetipul luptatorului (interpretat de Tim Robbins) este uci
