Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sechelariu de Gurghiu

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 14 iulie 2005 ·

Miron Mircea, directorul singurului liceu încă silvic din Mureş, acuzat de înclinaţii spre şpagă

Mircea Miron, directorul Liceului Silvic din comuna Gurghiu, unul dintre cele 4-5 licee din ţară cu acest profil, a fost ani de zile subiectul discuţiilor între părinţii nemulţumiţi că trebuie să apeleze la economiile de vacanţă pentru

a-l îndupleca pe acesta să le ierte odraslele de repetenţie. Ceea ce au fost până nu de mult doar zvonuri întreţinute de părinţi revoltaţi, a ajuns şi sub ochii prefectului de Mureş, Ciprian Dobre, căruia i s-a solicitat să verifice reclamaţiile venite de la Gurghiu.

Acuzele care i se reţin în "culpă" directorului Mircea Miron au un numitor comun, şi anume banii. Directorul, aşa cum a fost consemnat, şi în reclamaţiile care au ajuns şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean, nu doar pe biroul prefectului Ciprian Dobre, este acuzat că a repartizat locuinţele de serviciu unor apropiaţi din comună, în loc ca în acestea să locuiască profesorii liceului.

De asemenea, lui Miron i se reproşează că închiriază sala de sport şi cantina liceului pe bani frumoşi pentru nunţi şi alte evenimente din viaţa unei familii fără ca pentru acestea să emită chitanţe sau sumele să se regăsească în evidenţele contabile, aşa cum cu siguranţă nu vom regăsi în contabilitate banii solicitaţi, după cum ne-au informat sursele noastre, pentru angajări.

La fel, spun sursele noastre, ar proceda Miron şi cu banii obţinuţi din comercializarea arbuştilor ornamentali în serele Reghinului. Adică îi vâră în propriul buzunar.

Copiii, la muncă

Sursele noastre ne-au declarat că în afară că directorul ar pretinde anumite foloase necuvenite pentru a-i promova pe elevii corigenţi la chimie, materie pe care o predă ("părinţii îşi sparg maşinile pentru a-i duce cadourile", aluzie a surselor noastre la faptul că portbagajele sunt atât de încărcate ),

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie urmată de incendiu la un magazin de bricolaj din oraşul Botoşani. Cel puţin 10 răniţi. Planul roşu a fost activat / Reacţia companiei după producerea exploziei

Mediafax acum 22 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs vineri la un magazin de bricolaj din oraşul Botoşani. Autorităţile sunt în alertă. 13 persoane au fost rănite şi primesc îngriji, alte 30 au ieşit singure din magazin.

Andra Ciorici-Chelmus, cofondator UiPath, cumpără 20% din acţiunile Adinish Trading SRL, lanţ de magazine pentru puericultură, cu locaţii în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara

Mediafax acum o ora
Adinish este primul concept store de inspiraţie scandinavă din România dedicat întregii familii. Fondat în urmă cu şase ani, Adinish a devenit primul lanţ premium de magazine de tip one-stop-shop pentru puericultură, cu locaţii în Bucureşti, Cluj-Na

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum o ora
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum 43 minute
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 4 ore
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Ucraina și Moldova sunt pregătite să înceapă oficial negocierile de aderare la UE, spune Comisia Europeană

HotNews acum 24 minute
Ucraina și Moldova îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe oficial negocierile privind aderarea la UE, a declarat vineri Comisia Europeană, în timp ce premierul ucrainean Denîs Șmîhal și-a exprimat speranța că discuțiile ar putea încep

Bărbat cu probleme psihice, ţinut sclav timp de 13 ani la o fermă / Proprietarii au fost reţinuţi

G4Media acum 18 minute
Doi soţi din Bihor, proprietarii unei ferme din localitatea Valea lui Mihai, au fost arestaţi la domiciliu după ce s-a descoperit că au ţinut captiv timp de 13 ani un bărbat cu dizabilităţi psihice, forţându-l să muncească. Descoperirea a fost făcut

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum 3 ore
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

Horoscop 8 iunie 2024. ZODIA care are parte de provocări în cuplu

Cancan acum 35 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 8 iunie 2024. Iată care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie în parte, dar și pentru ascendent. Ai planuri mari legate de familie și de casă, dar ai și multe de spus despre proiectele celor apropiați. Poate ar

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 2 ore
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°