La vremea cind apar aceste rinduri, Gabi Dobre si Adriana Istodor negociaza probabil cu Sf. Petru punctajul pentru primul lor interviu cu Dumnezeu. Eufemistic – putem spune ca „au plecat putin“, dar malitios trebuie sa recunoastem ca s-au saturat de-o lume care nu le-a apartinut lor, tinerelor generatii, ci posesorilor de feude publicistice, acareturi numite simandicos „publicatii“.

Pe forumul de pe Internet al breslei s-au facut dese apeluri pentru sustinerea morala si materiala a celor doi, smulgindu-se chiar o suma consistenta din visteria guvernului, asta la presiunea celor multi – a caror semnatura a fost si este omonima cinstei, acuratetii, responsabilitatii. Tinerii colegi jurnalisti au facut tot ce omeneste era posibil.

Au fugit la Fundeni sa doneze grupa de singe ceruta, au renuntat la citeva drepturi de autor pentru semenii lor in suferinta, au strigat in pustiu „Ajutor!“, raminindu-le doar dreptul la lacrimi pe morminte.

Jurnalistii tineri si-au strigat neputinta in fata mortii. Rudele si-au stors ultimele lacrimi. Autoritatiile au trimis coroane. S-au publicat ferpare, in spatiile dedicate editorialelor, spatiu din care – de obicei – samsarii de presa mai ciugulesc de-o friptura.

Nimeni nu i-a vazut pe „cerepisti“ cu vreo privire aplecata peste proaspetele morminte sau cu vreun gind de piosenie, ei fiind ocupati sa-si etaleze prea tele-mumificatele figuri, tutankamonicele lor fapturi pe micile ecrane, unde isi dau cu parerea despre te miri ce. Fie ca e vorba de „Icoana care plinge“ din Letea Noua sau de demisia personificata a guvernului, ei isi fac siesta neincetat pe mesele inecate de luminile orbitoare ale platourilor. Viata lor de Buftea e plina de efuziuni mimetice, amalgamata de sabloane, distrusa de partituri in chei prafuite, tristetea lor e cosmetica, trairile le sint previzibile, atitudinile usor de ghicit. Totul