„Dacă am o zi proastă, el mă înveseleşte”, îi mulţumeşte Emese bărbatului alături de care a ales să-şi petreacă tot restul vieţii.

Destinele li s-au încrucişat în urmă cu trei ani. Proaspătă absolventă de Farmacie, Emese avea nevoie de cineva, priceput în ale informaticii, să-i facă o prezentare pentru lucrarea de diplomă. Prin părinţii ei a ajuns la mătuşa lui Gheorghe, care i-a recomandat să apeleze cu încredere la nepotul ei. Gheorghe nu a ezitat când Emese l-a rugat să-i dea o mână de ajutor. Mulţumită de rezultat, Emese l-a întrebat pe tânărul cu ochii verzi cum ar putea să-i răsplătească bunăvoinţa. Mai în glumă mai în serios, Gheorghe – un pasionat al muntelui, i-a răspuns: “Vii o dată cu mine la munte!“ Aşa s-a înfiripat o idilă care avea să se încheie în faţa ofiţerului Stării Civile.

Deşi mai văzuse muntele doar în copilărie, pe când făcea excursii cu clasa, Emese s-a lăsat convinsă să îl însoţească pe Gheorghe în excursia promisă. Nu i-a fost uşor să ţină pasul, pentru că Gheorghe are în spate cel puţin un deceniu de turism montan. Dar alături de el, Emese a învins muntele. Şi a prins drag să se caţere pe stânci şi să se scalde în apa rece de munte. De atunci nu trece o lună fără ca Emese şi Gheorghe să exploreze măcar un vârf muntos. Excursiile s-au mai rărit anul trecut, când Gheorghe şi-a rupt tendonul şi anul acesta când au fost prea prinşi cu pregătirile pentru nuntă ca să mai aibă timp de pasiunea lor.

Cererea în căsătorie s-a consumat tot la munte, la o cabană de la Bucin. Cu 20 de minute înainte de trecerea în 2005. Erau în curte, aşteptau ca orologiul să bată miezul nopţii ca să desfacă şampania, când Gheorghe a întrebat-o pe Emese dacă vrea să fie soţia lui. Nu va uita niciodata chipurile prietenilor, care înmărmuriseră de uimire. Gheorghe recunoaşte acum că i-a luat ceva vreme până să-i ceară mâna iubitei lui. Dar şi-a zis