Avionul supersonic Concorde a fost o mândrie a tehnicii moderne. Asemenea unui veritabil Icar modern, a ţintit prea sus şi s-a prăbuşit. În primăvara anului 1969, supersonicul care a dărâmat zeci de recorduri efectua primul zbor de test. După trei decenii a fost retras, din cauza costurilor prea mari de exploatare, dar mitul rămâne.
De la primul zbor al fraţilor Wright, tehnica aeronautică a cunoscut o evoluţie fulgerătoare, omul ajungând să piloteze maşini zburătoare chiar dincolo de atmosfera terestră. Constructorii nu au încetat să creeze modele de avioane mai bune, mai rapide, mai confortabile. În ceea ce priveşte viteza, supersonicele au, fără dubiu, întâietate. Dintre acestea, doar două au fost folosite în scopuri comerciale. Cel mai faimos dintre ele este „Aerospatiale Concorde Supersonic Transport”, prescurtat SST, cunoscut de public sub numele de „Concorde”. Cu o viteză de croazieră de 2,04 Mach şi o altitudine de croazieră de 17.700 de metri, acesta era un gigant al performanţelor în domeniul transportului civil. Prin formă, aerodinamicitate, comenzi, propulsie şi sisteme auxiliare, Concorde era cu o generaţie înaintea oricărei alte forme de transport civil.
Naşterea unui mit
Începutul său se găseşte în anii ’50, când Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Uniunea Sovietică luptau pentru realizarea unui mijloc de transport supersonic. Lupta aceasta însemna foarte mult pentru englezi şi francezi, care erau interesaţi de câştigarea unui loc pe piaţa aviatică, dominată până atunci de americani. Realizarea unui astfel de aparat presupunea un efort financiar şi tehnologic considerabil. Finanţate de guvernele lor, Bristol Aeroplane Company (Anglia) şi Sud Aviation (Franţa) aveau pregătite la începutul anilor ’60 două prototipuri de supersonice, „Type 233” şi „Super Caravelle”. Costurile de realizare erau însă imense, iar cele două companii ş
