OCHIUL SOACREI Intotdeauna am invidiat persoanele cu pasiuni sau hobby-uri. Asa, de pilda, vecina din apartamentul de deasupra e pasionata de aspirator intotdeauna intre orele 22:00 si 22:30.

Domnul Zamfir, administrator de bloc, colectioneaza versuri din domeniu: Un concediu-i linistit/ Cand darile le-ai platit/ Sau: Pentru-o ghena mai curata/ La sedinta inc-o data/. Dar nici un hobby nu se compara cu pescuitul. Cel putin asa sustine varul meu de la tara, mare navigator pe baltile patriei si ager la minte. Asta cred ca i se trage de la fosforul pe care l-a consumat, o data cu carnea de peste, din cele mai vechi timpuri.

LA PESCUIT. Invitatia de a merge la pescuit, a varului respectiv, a picat la tanc, mai ales ca, de ceva timp, Domnul Socru ma tot batea la cap sa evadam din cotidianul civilizatiei. Cand a auzit de evadare, nora-mea m-a rugat sa-i trec si pe ei pe lista. Astfel, cu un fiu conducand prudent, asa cum l-a invatat maica-sa, am debarcat cu bine in imparatia apelor frecventate de pesti. Ajunsi aici, am fost preluati de varul cel cu fosfor, care deja isi instalase cartierul general. Peste tot in jur se puteau observa cu ochiul liber fel de fel de instrumente de pescuit, dintre care eu personal am identificat doar unditele. Nu stiu ceilalti.

Pe balta nu prea am gasit peste deoarece, mi-a explicat, expert, varul, nu sunt conditii. Scurt. Atunci am inceput sa studiez comportamentul uman in conditii de stres si umezeala. Astfel, nora-mea a vorbit tot timpul la telefonul mobil, incat cred ca nici nu a observat flora si fauna din jur. Domnul Socru s-a preocupat mai mult de pescuirea sticlelor cu bere decat a elementului piscicol si, in cele din urma, a reusit sa prinda… un somn de doua ore. Numai fiul meu saracul a trebuit sa intre mereu prin smarcurile baltii, pentru a scoate carligele prinse in variate obiecte neinsufletite. Incetul cu incet