Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul preşedintelui

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 20 iulie 2005 ·

Preşedintele american, George W. Bush, l-a nominalizat pe John Roberts, un judecător care face parte din Partidul Republican, la Curtea Supremă a Statelor Unite. Roberts ar urma să ocupe locul rămas liber prin retragerea judecătoarei Sandra Day O'Connor. Judecătorul John Roberts, în vârstă de 50 de ani, este o persoană cu vederi conservatoare, motiv pentru care audierile din Senat se anunţă tumultoase. Grupările apropiate Partidului Democrat spun că poziţiile rigide adoptate anterior de judecătorul John Roberts în chestiuni precum libertatea cuvântului şi libertatea religioasă nu-l califică deloc pentru acest post, iar grupările care militează pentru dreptul la avort susţin că Roberts este ostil libertăţii pe care trebuie să o aibă femeia de a alege.

În 2003, Roberts a fost numit, tot de către preşedintele Bush, la Tribunalul federal de apel din Districtul Columbia. Partidul Democrat susţine că aducerea lui Roberts la Curtea Supremă va înclina deciziile acesteia şi mai mult către dreapta. Importanţa componenţei Curţii Supreme s-a văzut la alegerile prezidenţiale din anul 2000, când preşedintele Bush şi-a adjudecat primul mandat. Mulţi analişti au susţinut atunci că judecătorii cu vederi conservatoare numiţi de tatăl său, preşedintele George Bush sr., i-ar fi dat victoria pe tavă, decizia Curţii Supreme punând practic capăt bătăliei pentru statul Florida. (I.B.)

Preşedintele american, George W. Bush, l-a nominalizat pe John Roberts, un judecător care face parte din Partidul Republican, la Curtea Supremă a Statelor Unite. Roberts ar urma să ocupe locul rămas liber prin retragerea judecătoarei Sandra Day O'Connor. Judecătorul John Roberts, în vârstă de 50 de ani, este o persoană cu vederi conservatoare, motiv pentru care audierile din Senat se anunţă tumultoase. Grupările apropiate Partidului Democrat spun că poziţiile rigide adoptate anterior de judecăt

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 51 minute
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 2 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum o ora
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 2 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum o ora
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 4 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 2 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum o ora
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Brașov: Explozii la conductori electrici, în plină stradă. Zeci de persoane evacuate

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii ISU Braşov au intervenit, vineri seară, după ce mai multe explozii s-au produs la conductori electrici, la o intersecţie din municipiul Braşov. Un număr de 46 de persoane au fost evacuate pe durata intervenţiei. O persoană a suferit u

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

17°/29°