Jurnal de cinefil Zilele trecute m-a intrebat un prieten ce-as face daca pentru o zi, o singura zi, as fi Dumnezeu? Daca as avea puterea LUI, intelepciunea LUI si, sa zicem, anii LUI, care ar fi primele lucruri pe care le-as face?
M-a ingrozit intrebarea, si primul raspuns pe care l-am dat a fost: as incerca sa opresc ploaia, ca sa nu mai sufere oamenii si sa nu mai fie amenintata casa bunicilor mei. Dupa care m-am gandit ca, desi pare altruista aceasta alegere, e de fapt egoista. Ma gandesc ca apa va distruge casa in care mi-am petrecut vacantele, asa ca daca n-ar mai ploua, eu nu mi-as mai face griji, deci as avea mai putin stres, mi-ar fi mai bine. Asadar, daca as fi Dumnezeu pentru o zi, primul lucru pe care l-as face ar fi (si) in folosul meu, iar asta nu e foarte corect.
M-am gandit mai apoi ca as folosi cele 24 de ore sa fac fapte bune, sa ajut niste oameni care au probleme, sa le indrum calea intr-o anumita directie in care n-ar mai intalni obstacole greu de depasit. Dar cand ma uit la televizor, imi dau seama ca gestul de a face bine nu mai are semnificatiile de alta data. Donatiile pentru oamenii "atacati" de ploaie se fac insotite de comunicate de presa si de rugaminti catre ziare sau televiziuni ca "sa aparem si noi la stiri". Si ti se pare ca a disparut bucuria de a face un bine doar pentru satisfactia pe care ti-o da drumul parcurs catre sufletul unuia ca tine. Mai apare din cand in cand cate o veste despre un pensionar care a donat 100.000 de lei sau despre cate un batran care e gata sa ia in casa doi copilasi, pentru vacanta de vara. Cu stirile astea zambesti chiar daca ai un nod in gat de emotie, dar nu le retii numele celor implicati. Retii insa numele companiilor care dau milioane din miliardele pe care le au in conturi si care prin gesturile lor publice cauta puterea.
Si tot n-am rezolvat dilema: ce as face daca as fi Dumnezeu pe
