Oltenita e un targusor a carui viata s-a cam stins din cauza somajului. Aproape 2.000 de olteniteni au luat drumul Spaniei sau Italiei sau si-au cautat de munca pe santierul naval de la Constanta. Ramasitele Canalului Oltenita-Bucuresti, proiect ceausist abandonat, ii fac pe localnici sa viseze inca la portul cu viata ferventa care urma sa devina urbea lor.

Pe strazile Oltenitei oamenii merg la pas si se stiu destul de bine intre ei. Nici un mijloc de transport in comun nu bruiaza nici macar tihna drumului principal. Multi dintre ei au biciclete. Acum cativa ani le erau indispensabile, caci faceau cu ele naveta la santierul naval. De cand santierul e pe tusa, le folosesc pana la piata si inapoi. Dupa ’89, si femeile care lucrasera la Filatura s-au linistit acasa. Erau vreo 3.000 de angajate. Filatura a ajuns in stare de faliment si a fost pusa in lichidare, iar utilajele si masinile care produceau pe timpuri pentru Belgia si Iugoslavia au fost vandute la fier vechi. In 15 ani, numarul locurilor de munca s-a micsorat de patru ori. "Mahalaua din centru" e un cartier plin de someri ca de icre. Iar la periferia orasului se intinde cartierul saracilor: case improvizate din chirpici, fara curent electric.

ORFANI DE INDUSTRIE. O legenda a locului spune ca numele de Oltenita vine de la un om cu stare. "Cica ii zicea Oltean Nita, un hangiu instarit, la care trageau caratorii maglelor de sare si chirigiii de cereale", aflam de la un grup de biciclisti, care s-au strans in centrul orasului la taclale. I-am intrebat daca mai e vreun han acolo. "Nimic, veni raspunsul, Oltenita nu mai are urma de hotel. De s-ar face Oltean Nita ala c-un ochi, s-ar prapadi sa vada ce-a ramas din targul lui", spune zambind nea Vasile Bucur. O alta gura care inghitea destula forta de munca in Oltenita era turnatoria de otel si fonta TUROL, una din investitiile mari ale platformei sudulu