Stradania satelor romanesti de a reinvia vechi traditii scoate la lumina nu doar ritualuri de o magica frumusete, ci si povesti omenesti, pline de farmec si emotie. Asa s-a intamplat si la Ampoita de Alba, o asezare de la portile Muntilor Apuseni, unde la inceputul lui iulie s-a celebrat stravechea sarbatoare a Cununei de spice.
Calatoria
Trecem val vartej prin gropi si prin praf, caruta ne hurducane de sare camasa de pe noi, dar matusa Valeria nu se sinchiseste si continua sa impleteasca la cununa. Ba mai mult, in timp ce mai face loc cate unui fir de gherghina sau de trandafir, trage si-o strigatura, lata, ardeleneasca, iar vocea ei trepideaza in ritmul galopului: "Iu iu iu iu iu iu iu/ Die undie cununa plieaca/ Multe cara se descarca/ Die unde cununa vinie/ Multe cara vin cu granie/ Cu granie si cu sacara/ Si cu hold-die primavara". Calcarele Ampoitei, doua stanci albe si lunguiete, stralucesc in lumina miezului zilei si raman repede in urma. "Odata, m-am urcat cu animalele si n-am mai putut sa ma dau jos. Trei scari le-or trebuit ca sa ma coboare de-acolo".
Batrana Valeria a inceput sa impleteasca la cununa inca de alaltaieri, cand in zori a secerat cu mana ei spicele, iar acum duce in graba acest simbol al unui stravechi obicei al locului, la ceremonia de deschidere a Festivalului secerisului. Incep sa ma-ntreb daca vom ajunge intregi. Sub rotile carutei, noroiul explodeaza si mi se lipeste de brat, iar prietena de-o viata a matusii Valeria, Dochia Varvarescului, "colega" mea de pe bancheta care salta in aer, m-a prins zdravan de mijloc si nu-mi mai da drumul. "Ei, iti place, nu-ti place, n-ai ce-i face, te iubeste o batrana." Valeria nu scapa prilejul sa mai zica una: ""M-am mirat ce-mi iasa-n drum/ Om frumos si de neam bun/ M-am mirat ce-mi iasa-n cale/ Om frumos si de neam mare". Sau daca iasa unu urat zici: "Om urat si cu nas mare