Ignoranţa care izvorăşte din neinformare, dar în primul rând din lene şi dezinteres, i-a făcut pe mulţi români să scape printre degetele amorţite de inactivitate, sume uriaşe de bani, uneori câte o mică avere. După 1989 românii au intrat într-o febră ciudată a vânzării-cumpărării. Au vândut ce aveau prin case, dar mai ales prin podrile caselor. Fiecare se credea la vremea respectivă mare comerciant, câteva zeci sau sute de mărci luate pe vreo mobilă, monedă, scrisoare, carte, jucărie sau cine ştie ce altă “vechitură” asigurându-le un statut special în comunitate, atrăgând automat şi invidia celorlaţi.
După 16 ani, lumea nu mai vinde. Nu în pripă, nu fără să se informeze. Dar şi aşa, în majoritatea cazurilor în care omul simplu vrea să-şi înstrăineze un obiect, “cu ajutorul implicit al evaluatorului va ajunge să primescă eventual 20% din valoarea reală a obiectului”, ne spune M.V., un pasionat al obiectelor vechi. Când am luat legătura cu el, era în căutare de monede vechi. Căuta nici mai mult nici mai puţin decât prima monedă emisă de Statul Român modern. “Moneda de 20 de lei, emisă în 1868, în mai puţin de 200 de exemplare. Moneda a fost destinată protocolului şi recunoaşterii internaţionale, iar Carol, cel a cărui efigie se află pe monedă, le-a dăruit monarhilor europei, familiei sale şi politicienilor vremii”, ne-a spus M.V. Valoarea unei asemenea monede este estimată la aproximativ 10.000 de dolari. “Ãsta e preţul pieţei. Dar dacă mă întrebaţi cât aş da eu, vă spun că vreo 6.000 de dolari, cel mult. Dar asemenea sume îi sperie pe eventualii deţinători de valori numismatice. Apoi o vând şi am un câştig”, ne-a spus cel care în ochii multor oameni simpli are statut de evaluator. Dar nu e decât un intermediar între două lumi.
Dezvăluirile continuă
Deşi această monedă este cea mai rară, deşi este făcută în proporţie de 90% din aur şi 10% cupru, deş