Desi dl Tariceanu a luat decizia corecta, comportandu-se ca un om politic adevarat, aproape nimeni nu l-a crutat. Paradoxal, cele mai dure reprosuri i-au fost aduse de persoane pe care le puteai crede apropiate si loiale premierului. Oameni care ii datoreaza locul ocupat in Parlament sau in guvern. Un coregraf celebru pregateste, muncind din greu, un nou spectacol. Dar nu unul oarecare, ci chiar spectacolul vietii lui. Face infarct, situatie in care tot ce gandise pana atunci, tot ce si-a dorit, ba chiar si ce apucase sa monteze s-a dus naibii. Ajuns in fata mortii, artistul invinge omul, drept pentru care coregraful alege sa puna in scena propria moarte.
De cand suntem prinsi intre febra anticipatelor si dezastrul inundatiilor, imi vin in minte imagini din "All That Jazz". Exista multe asemanari intre acest film minunat, realizat de Bob Fosse, si ce se petrece acum in filmul realitatii romanesti. In regie colectiva se monta de zor un spectacol al apoteozei puterii politice. Actori principali, secundari si figuranti repetau zilnic partitura coregrafica a alegerilor anticipate. Unii, care nu au apucat sa intre in Parlament, se asezasera deja la usa. Altii, care nu au ajuns inca ministri, isi calculau cu ardoare sansele. Fericirea li se citea pe chip.
Inundatiile au echivalat cu infarctul coregrafului din "All That Jazz". Tot ce parea atat de bine pregatit, de bine pus la punct devenea, in functie de cotele apelor dezlantuite, inutil. Iar aici, in acest punct, o scena din film devine emblematica pentru multi dintre politicienii nostri.
In timp ce coregraful era operat la inima, producatorii spectacolului socoteau de zor ce sanse ar mai avea sa castige bani, daca artistul supravietuieste operatiei, sau cat de mari vor fi pierderile, daca acesta moare. Fireste ca nimeni nu se gandea la coregraf ca atare.
Aceasta scena, absolut memorabila, poa