Achitarea judecătoarei Elena Pop-Blaga este un eveniment care – în ciuda umilinţelor suferite de magistratul orădean şi de familia sa timp de peste trei ani – îi scapă acesteia dintr-o iluzorie proprietate absolută şi de sub un control exclusivist. Semnificaţiile acestui verdict nu o vizează doar pe beneficiara lui. În toată această perioadă, în majoritatea analizelor şi rapoartelor parchetului, citate cu voluptate de o „anumită parte a presei”, cazul Pop-Blaga a fost prezentat ca unul exemplar pentru întreaga justiţie din România. Tranşarea lui definitivă în favoarea acuzatei trebuie să aducă reparaţii şi instituţiei ultragiate.
Dan Chirculescu şi Ioan Moldovan, procurorii PNA care au orchestrat şi realizat abuzurile judiciare ce au stat la baza inculpării judecătoarei Elena Pop-Blaga, s-au refugiat într-o tăcere suspectă, pe care – aşa cum îi cunosc – o vor rupe curând, cu tupeu. Singura care ar putea da apă la moara obrăzniciei celor doi impostori este chiar Elena Pop-Blaga. Cea mai expusă rămâne, oricum, tot ea, aşa că nu are motive suplimentare să se teamă. Calvarul ei nu s-a încheiat simultan cu pronunţarea nevinovăţiei judiciare. Marile ei bătălii abia acum pot să înceapă. Altfel, în lipsa lor, cea mai dezavantajată ar fi tot ideea de justiţie.
Cei doi şarlatani care au acuzat-o penal vor încerca să se reabiliteze în ochii lumii sugerând că, la fel ca în orice altă cauză dedusă judecăţii, există un adevăr judiciar ce nu se suprapune întotdeauna perfect peste adevărul absolut… Că Pop-Blaga ar fi făcut ea ceva, dar „corb la corb nu-şi scoate ochii” şi au iertat-o de păcate colegii ei de breaslă. Vor insinua că ei, ca procurori care au trimis-o pe nedrept în judecată, sunt vinovaţi numai de mici scăpări procedurale şi de nesemnificative încălcări ale metodologiilor dar, pe fond, Pop-Blaga ar fi fost vinovată.
Această nesimţire a acuzatorilo