Are 70 de ani şi trăieşte undeva la marginea satului Bistra Mureşului. Ion Românu, cum i se spune în zonă, nu are nici un pic de avere. Nici pensie nu are şi nici carte prea multă nu ştie.

În jurul său, cinci suflete înghesuite în două cocioabe dărăpănate cocoţate pe o coamă de deal îşi duc existenţa precară de pe o zi pe alta. Ion Românu nu se plânge însă de nimic. Ceva mai sus, pe aceeaşi vale a Bistrei, se înşiruie discret mai multe zeci de cabane, una mai cochetă ca alta. Două lumi paralele. Fiecare cu problemele ei, indiferentă una faţă cealaltă.

Lupu Marin, poreclit şi Ion Românu, este originar dintr-un sat uitat de lume, de prin judeţul Galaţi. În 1966 s-a stabilit în zona Bistrei. A rămas aici şi probabil că tot aici îşi va încheia şi socotelile cu viaţa, pentru că spune el, "locurile astea le-am îndrăgit şi nu mai pot trăi în altă parte. Aici mi-am trăit aproape toată tinereţea. Şi apoi, unde să mă mai duc la anii mei? Sărac am fost, sărac am să mor". Un destin acceptat cu resemnare, în care orizontul aşteptărilor lui Ion Românu se limitează doar la ziua de mâine şi la produsele pe care le realizează prin truda zilnică a mâinilor sale: tigăi, cazane, ceaune, clopoţei şi zurgălăi.

Concurenţa nu-l descurajează

Are o magazie plină cu asemenea obiecte. Ion Românul ni le arată şi cu multă răbdare explică "procesul tehnologic". Doi copii sub 10 ani, nepoţii lui, ne privesc curioşi din pragul încăperii. Din când în când mai reuşeşte să şi vândă din obiecte, dar din ce în ce mai greu în ultimul timp. N-are preţuri fixe, te poţi târgui cu el şi poţi să fii sigur că vei cădea la bună înţelegere, pentru că bătrânul lasă întotdeauna la preţ. "Aici, spune Ion Românu, şi-mi arată o încăpere întunecoasă din chirpici, ce vine în prelungirea uneia dintre cele două cocioabe, este atelierul meu. Aici topesc materialul şi-l pun în formele care le dores