Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesori de nota 1

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 28 iulie 2005 ·

Cele mai mici note obtinute la examenul de titularizare au fost la proba scrisa. Majoritatea notelor au fost de 7 si de 8, dar au existat si extremele: un 10 si o nota de 1. Un viitor profesor de educatie fizica si un altul de religie au socat obtinind note de 1,45, respectiv 3. Au ramas 60 de catedre libere in mediul rural. In cursul acestei saptamini, timp de doua zile, cadrele didactice care au luat examenul de titularizare s-au prezentat la sediul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), pentru a primi, in sedinta publica, repartitia pe postul pe care au candidat. Pe 18 iulie, cadrele didactice au sustinut concurs pentru cele 180 de posturi titularizabile din judet, precum si pe posturile de suplinitor sau detasabile. Rezultatele sint caracterizate de catre reprezentantii ISJ drept normale pentru judet. "Ceea ce pot sa spun este ca, in urma rezultatelor la concursul de titularizare si pentru posturile de suplinire sau detasare, notele se incadreaza in parametri normali pentru judetul nostru. A fost o nota de 1, dar si o nota de 10. In general, notele mici au fost luate la proba scrisa. Profesorii au fost destul de bine pregatiti, cele mai multe note fiind intre 7 si 8", a declarat Dorina Drexler, inspector sef al ISJ. Luni si marti, in sedinta publica, candidatii care au obtinut un post in urma concursului de titularizare au primit repartitia, iar reprezentantii ISJ au validat postul acceptat. In trei situatii, cei care au obtinut postul prin concurs l-au refuzat, fiind vorba, in general, de posturi din mediul rural. Acestea se adauga la lista initiala de 57 de posturi ramase libere, posturi pentru care nu a optat nici un candidat. Tot ca un paradox, in timp ce pe aceste posturi nu a candidat nici un cadru didactic, pe alte posturi s-a inregistrat o concurenta de 22 de candidati pe loc. Singura nota de 10 a fost obtinuta de catre un cadidat care a sustinut examen l

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie: Grevă pentru astăzi a controlorilor de trafic aerian în Franţa

Mediafax acum 44 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că sindicatul controlorilor de trafic aerian UNSA-ICNA din Republica Franceză a lansat un apel la grevă pentru data de 25

Peste 300 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 2 ore
Peste 300 de persoane au murit după o alunecare de teren în satul Kaokalam, în nordul statului Papua Noua Guinee, a anunţat, sâmbătă, presa locală, citată de Reuters. Cotidianul Post Courier din Papua Noua Guinee l-a citat pe deputatul Aimos Akem, c

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 9 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 8 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 11 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Regizorul Morgan Spurlock, nominalizat la Oscar pentru Super Size Me, a murit la 53 de ani

News.ro acum 2 ore
Regizorul nominalizat la Oscar Morgan Spurlock, cunoscut mai ales pentru filmul său din 2004 despre fast-food, Super Size Me, a murit la vârsta de 53 de ani, relatează BBC. În documentarul Super Size Me, Spurlock a trăit o lună întreagă cu o dietă b

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 10 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 8 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 12 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

19°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

15°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°