Am intitulat prezentarea de azi: "De la leul greu la o economie cu greutate", înţelegînd prin aceasta o economie care s-ar fortifica prin performanţe tot mai bune, care contează în Europa. Este de subliniat nevoia de a continua dezinflaţia, de a ajunge la inflaţie scăzută. Nu în mod întîmplător, Banca Naţională solicită o politică bugetară care să sprijine eforturile ei. Avem o mare "chestiune agricolă", care datează din perioada interbelică - cu 12% contribuţia agriculturii la PIB, în timp ce populaţia ocupată în mediul rural este de cca 40%. Contribuţia la buget este nesemnificativă, mare parte fiind agricultură de subzistenţă. Acest dat structural explică, parţial, de ce veniturile bugetare în România sînt cu 5-6% din PIB mai mici decît în Bulgaria, cu 8-12% din PIB mai mici decît în Polonia, Cehia, Ungaria. Avem şi o puternică economie subterană, care nu contribuie la bugetul public, şi avem multe întreprinderi de stat (utilităţi publice) ineficiente. Fiind limitat, bugetul public nu oferă bunuri publice esenţiale societăţii româneşti, în volumul necesar. Există risipă în bugetul public, dar trebuie amintită o teză foarte discutabilă, şi anume că, pe măsură ce reducem cheltuielile bugetare, este mai bine, întrucît facem loc sectorului privat. Nu numai teoria economică, dar şi practica arată că producţia privată însăşi nu se desfăşoară în mod sănătos dacă nu beneficiază de bunuri publice de bază (pe care sectorul privat nu şi le oferă). În anii ce vin, dacă am continua ritmul de creştere de 5-6% anual, am întîmpina strangulări în zona infrastructurii, dacă nu vom investi în mod corespunzător. O economie în modernizare rapidă are nevoie de o infrastructură adecvată. Avem o producţie, şi aici mă refer şi la structura exportului, cu valoare adăugată scăzută. Deşi se asimilează tehnologii noi, intensitatea fenomenului de absorbţie este scăzută. Pericolul este să repet