Daca ar trebui sa reprezint imaginea Europei crestine de astazi, as desena un trunchi urias de copac, cu radacinile adanc infipte in pamant, dar retezat la sol de o secure necrutatoare, impietrit intr-o dezolata cicatrice plata si cenusie, din care inca mai tasnesc, ca prin miracol, fragede vlastare pline de flori. Ne-am straduit timp de secole sa taiem acest arbore maiestuos. Toporul civilizatiei noastre s-a abatut asupra trunchiului Marii Traditii, l-a doborat, dar limfa vitala continua sa se ridice prin vinele noilor generatii care-si descopera radacinile. Acesti tineri sunt, e adevarat, o minoritate, dar, asa cum ne invata experienta trecutului, istoria o fac minoritatile, in bine sau in rau, minoritatile active, cei alesi de zei sau de demoni. In timp ce marea Europa, surda la loviturile de secure ce continua sa se abata asupra trunchiului mutilat, doarme, visand paradisul miracolului economic, al succesului narcisist si al superflu-ului, cealalta, mica Europa, tinuta treaza de insomnia constiintei, sta de veghe. Alarmati de vigoarea cu care tinerele vlastare incoltesc din trunchiul amputat al marii Traditii, padurarii de la Bruxelles sunt gata sa le taie cu securea noii Constitutii europene care neaga radacinile crestine ale Europei. Dar, deocamdata, la refuzul Frantei si Olandei de convalidare a Constitutiei, au trebuit sa-si puna securea in cui. Inainte de a intra in tema intalnirii noastre, as vrea sa va amintesc o legenda medievala, Legenda pestisorilor din Sena. Cum stiti, fluviul traverseaza Parisul de la rasarit la apus, si se varsa in Oceanul Atlantic. Legenda spune ca in apele sale vietuiesc doua specii de pesti: pe de-o parte pestisorii marunti si firavi care inoata cu indarjire, cu toate fortele lor impotriva curentului, spre rasaritul soarelui, spre izvoarele luminii; pe de alta parte sunt pestii grasi, somnolenti si lenesi care se lasa dusi de cu