Marii actori nu se termina niciodata: cand parasesc un continent, descopera altul. Cand vor sa faca "altceva" decat au facut o viata intreaga, publicul ii accepta imediat pentru ca le simte vocatia si Marii actori nu se termina niciodata: cand parasesc un continent, descopera altul. Cand vor sa faca "altceva" decat au facut o viata intreaga, publicul ii accepta imediat pentru ca le simte vocatia si daruirea. Draga Olteanu-Matei a jucat intotdeauna teatru si nu de orice fel, ci de nivelul Teatrului National. A facut si filme, unde a interpretat "roluri". A trecut uneori si pe teritoriul dramei, desi in fiecare comedie exista si putina drama. Marea sa inzestrare comica i-a oferit prilejul intalnirii cu personaje absolut memorabile, pe scena, in film, acolo unde rigoarea teatrului nu accepta nici un fel de derogare. A scris scenarii de film si a publicat o carte de bucate in versuri, o aparitie unica si originala. Dar cred ca a venit momentul sa povestesc, pentru ca a trecut un deceniu de atunci, despre incursiunea sa, surprinzatoare si exploziva, pe teritoriul spectacolului de revista. Nu mai stiu a cui a fost ideea, dar actrita a aparut pe scena revistei ca si cum s-ar fi aflat acolo de cand lumea. Ea electriza cupletul muzical. Spunea monolog in cel mai autentic stil de revista - si asta nu era numai o arta, ci si o forma de curaj, pentru ca, pentru unii, pe care-i stiu si eu, si, probabil, si dumneavoastra, arta cupletului e curata sinucidere. Draga Olteanu, draga de ea, s-a aratat o mare actrita de revista. Doamne, ma gandesc, daca acest gen de teatru, atat de dificil si de iubit, si de blestemat si-ar fi intalnit, la vreme, toti actorii care ar fi putut fi ai lui! Cum ar fi aratat - si ieri, si azi, si maine - revista romaneasca? Teatrul de Revista s-a intersectat adesea cu Teatrul National. O vreme s-au aflat si in vecinatate, nu era decat de traversat Calea Vict