Tratatul nu este o Constitutie propriu-zisa. E drept ca are o incarcatura simbolica exceptionala si de aceea foarte multi l-au numit "Constitutie"; dar, in buna masura, este o adunare, facuta intr-un mod judicios, de acte normative si reglementari care ajuta Uniunea sa functioneze. Eforturile ce s-au facut in ultimii ani pentru a reforma institutiile arata ca asa este. Dau doua exemple ca sa vedem distanta intre proiect, intre Uniunea privita ca o entitate imaginata si desenata institutional si realitatea acestei constructii. Sa ne gandim ca Tratatul vorbeste de politica externa si de securitate comuna si in acelasi timp Germania face demersuri extraordinare pentru a obtine un loc in Consiliul de Securitate al ONU. Din acest punct de vedere, lucrurile sunt aproape la antipozi si acelasi lucru putem spune despre buget. Ce inseamna un buget de cca. 1% din PIB-ul Uniunii pentru o constructie pe care o vrem comuna? Chiar daca am compara cu sistemul american unde exista buget federal si buget local si tot este departe de o constructie comuna in aceasta privinta, iar aplicarea logicii subsidiaritatii nu schimba radical situatia. Acestea sunt fapte peremptorii.

Daca sunt dificultati majore in a da Uniunii o "constitutie", pentru cei care au urmarit atent evolutia Uniunii Europene, mai ales dupa introducerea euro, problemele se rezuma la evidenta ca: in ultimii ani fenomenele de divergenta au dominat pe cele de convergenta. Este o constatare nu incurajatoare daca admitem ca fara convergenta UE nu are cum sa functioneze bine; deficitul de convergenta genereaza tendinte centrifuge, chiar dezorganizare. De aceea, se fac eforturi, uneori frenetice, pentru mai multa convergenta, intrucat avem o coordonare a politicilor precara. In Uniune se decide prea putin in materie de politica bugetara comuna, in materie de politica educationala, in cercetarea si dezvoltare tehnologica,