... Si, dintr-o data, prezentul intregii omeniri nu se mai masoara in perioade si epoci. In ce epoca s-o fi gasind acum Romania?
Unii vorbesc de decenii de tranzitie. Dar e ca si cum ai spune ca Romania se indreapta cu maxima precizie spre niciunde. Personal sunt derutat, deoarece am depasit perioada deplinei maturitati, insa ce perioada urmeaza dupa asta nu stiu. O sa-mi spuneti ca moartea. Bine, bine, moartea. Totusi, cat timp sunt viu trebuie sa apartin macar unei subperioade. Artistii geniali n-au astfel de probleme: ei fac epoca, trec dintr-o epoca in alta, revolutioneaza epocile, tin de epoca Renasterii, de epoca Romantica, de secolul al XX-lea. Oameni ca Picasso au perioade si in acelasi timp stau calare si pe epoci. Iau, cum s-ar spune, tot caimacul si nu le lasa artistilor de rand decat masuri ale timpului scurte si banale.
Am apucat perioada secetei dupa razboi, am copilarit in plina epoca stalinista, am tinut toate perioadele cum tin babele posturile, fara sa ma intreb daca nu cumva am si eu dreptul la niste cicluri, la rastimpuri, la cateva concomitente specifice epocii. Slava Domnului, cate concomitente n-am trait! Nu la fel ca Picasso, care parea sa-si fi sincronizat pe ceas perioadele roz, albastra, cubista, realista si care vor mai fi fost cu orele astrale, politice si culturale ale omenirii, de parca primise in secret lista lor de la Destin, cu conditia sa n-o mai dea la nimeni. Primele mari coincidente s-au intamplat in perioada cand - dupa cum gingas se exprima un profesor de-al meu de socialism stiintific - "inflorea razboiul rece". Exact atunci a inceput sa inmugureasca in mine dragostea pentru lipoveanca Clava, o blonda durdulie si parfumata ca o gogoasa. Si, totodata, sa dea rod si patima scrisului. Pana la 20 de ani s-au petrecut mai multe.
Daca e sa numar perioadele de insamantari, asolamente, rasariri si parguiri, pot afirm
