Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Distrigaz" a inceput sa lase blocuri intregi fara gaze

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 4 august 2005 ·

Deja 12 asociatii au ramas fara gaz. Debransarea s-a facut din cauza datoriilor acumulate. "Distrigaz"are o lista neagra cu 73 de asociatii. Peste 240 de familii au fost debransate de la gazul metan. "Marti, 12 asociatii de locatari au ramas fara gaz metan. Toate aceste asociatii figurau la noi cu datorii adunate pe o perioada mai mare de trei luni", a declarat Marius Alexandrescu, purtatorul de cuvint al "Distrigaz-Nord". Acesta a precizat ca asociatiile care au ramas fara gaz metan sint impinzite in toate zonele orasului. "Avem asociatii din Pacurari, Copou, Dancu, Nicolina si Manta Rosie", a precizat purtatorul de cuvint al "Distrigaz-Nord". Locatarii care apartin de asociatiile debransate vor ramine fara gaz metan pina cind asociatiile vor plati debitele. "In plus, vor trebui sa achite contravaloarea taxei de rebransare, care este de 429.000 lei, dar si contravaloarea garantiei, adica valoarea a 300 de metri cubi de gaz", a subliniat Alexandrescu. Purtatorul de cuvint al "Distrigaz-Nord" a precizat ca pe lista neagra a societatii se afla si alte asociatii, care ar putea fi debransate. "Saptamina trecuta am trimis somatii la 73 de asociatii. O parte dintre acestea au achitat, o parte nu. In perioada urmatoare este posibil sa debransam si alte asociatii. Acest lucru se va intimpla daca asociatiile nu vor achita debitele in 5 zile dupa ce primesc somatiile", a explicat Alexandrescu. (Mariana ZBERIANU) Deja 12 asociatii au ramas fara gaz. Debransarea s-a facut din cauza datoriilor acumulate. "Distrigaz"are o lista neagra cu 73 de asociatii. Peste 240 de familii au fost debransate de la gazul metan. "Marti, 12 asociatii de locatari au ramas fara gaz metan. Toate aceste asociatii figurau la noi cu datorii adunate pe o perioada mai mare de trei luni", a declarat Marius Alexandrescu, purtatorul de cuvint al "Distrigaz-Nord". Acesta a precizat ca asociatiile care au ramas

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum 2 ore
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum 48 minute
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Șeful IPJ Alba a fost SCHIMBAT din funcție. Comisarul-şef Florin Dogaru ar fi vizat de o ANCHETĂ a DNA – SURSE

Gandul acum 37 minute
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar-şef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcţie, potrivit unor surse din instituție. Numele lui Florin Dogaru nu se mai regăseşte în componenţa echipei manageriale publicate pe site-ul ofi

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

VIDEO Celebrul complex Stonehenge, acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu

Mediafax acum o ora
Celebrul complex Stonehenge a fost acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu. Incidentul s-a produs cu o zi înainte de evenimentele programate la faţa locului pentru marcarea solstiţiului de vară.

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum o ora
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Recalcularea pensiilor: Ce se întâmplă dacă rezultă o pensie mai mică. Explicații oficiale

Adevarul acum o ora
Recalcularea pensiilor va fi finalizată până în toamnă, existând și posibilitatea ca, în urma aplicării noii formule, pensia rezultată să fie mai mică decât cea aflată în plată.

Accident! O femeie de 80 de ani, din Botoșani, a ajuns cu mașina într-o râpă

Botosani News acum 31 minute
O șoferiță de 80 de ani, din Botoșani, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat, miercuri, cu mașina într-o râpă, la Harghita. Femeia s-a ales cu mai multe leziuni. La fața locului au intervenit și echipajele Detaşamentului ISU Odorheiu Secuiesc şi S

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

36°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°