Spatiul de lucru a fost mai mereu o problema pentru pictori. Din pacate, degeaba se tot discuta daca nu se si face realmente ceva concret. Pictorul Nicolae Iorga accentueaza un fapt deja cunoscut, Spatiul de lucru a fost mai mereu o problema pentru pictori. Din pacate, degeaba se tot discuta daca nu se si face realmente ceva concret. Pictorul Nicolae Iorga accentueaza un fapt deja cunoscut, si anume ca cine a apucat un atelier acum 25 de ani "ii multumeste lui Dumnezeu". Dupa revolutie, atelierele care la origine sunt proprietati particulare au fost, bineinteles, date inapoi. N. Iorga considera ca regimul de acum este unul pus pe jecmanirea artistului. Comisioanele, de exemplu, reprezinta jumatate din suma la care e vandut tabloul. Pictorul Vasile Muresan Murivale marturiseste: "Am intrat prin frauda intr-un spatiu al primariei care l-a lasat sa se degradeze". Cand a cerut acel spatiu, unul "gol, o cazemata", i s-au cerut 500 $ pentru inchiriere. De multa vreme, Murivale si-a improvizat un atelier in propria casa. Primaria nu da spatii, artistii nu au ateliere; Uniunea, de asemenea, nu are de unde sa dea ateliere. Realitatea, neplacuta, este ca "trebuie sa astepti sa moara unul". Despre preturi, ce sa mai vorbim, ele sunt foarte mari iarna (cel putin 700.000 lei pe luna). Stefan Pelmus recunoaste ca a avut noroc, spatiul lui de lucru nu a fost revendicat pana acum; a ajuns, in schimb, la o intelegere "negustoreasca": "te las aici, dar imi dai nu stiu cate sute de dolari". O alta problema: "prostia" Uniunii in ceea ce priveste gazele, lumina din atelierele inchiriate; artistii s-au descurcat, din punctul acesta de vedere, pe cont propriu. Parerea pictorilor mai tineri, cel putin a unora dintre ei, este si mai vehementa. De pilda, Dumitru Gorzo aminteste faptul ca in celelalte capitale europene primariile au politici clare si au spatii care se inchiriaza pe bani m