Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bodu ia praful de pe toba

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 6 august 2005 ·

Presedintele ANAF, Sebastian Bodu, este hotarat sa stoarca bani si din piatra seaca. Adica de la cluburile de fotbal, de la cazinouri, din stoparea evaziunii fiscale cu alcool si chiar din vanzarea averii personale a inculpatilor de la RAFO.

Cluburile de fotbal raman in vizorul Fiscului. In ciuda neregulilor depistate in urma controalelor la care au fost supuse respectivele societati de mai bine de un an, statul si-a recuperat numai o mica parte din impozitele neincasate.

"Cred ca vom recupera banii atunci cand vom declansa procesul de insolvabilitate, in cazul in care cluburile nu vor hotari sa-si plateasca de buna voie datoriile", a precizat Sebastian Bodu, presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). El a mai adaugat ca, potrivit datelor pe care le detine, sumele totale datorate la bugetul de stat de cluburile de fotbal la nivel national se situeaza la 19,6 milioane de euro. "Nu va exista nici o esalonare si nu se va face nici o exceptie", a opinat Bodu.

RAFO. Presedintele ANAF este optimist si in ceea ce priveste recuperarea celor 8.000 miliarde de lei pe care RAFO si Carom ii datoreaza bugetului de stat. Are si o solutie, vanzarea averii personale a inculpatilor din dosarul RAFO pentru a recupera creantele statului. "Avem sechestru pe averea celor care sunt acuzati in acest caz, chiar si asupra hotelului din Mamaia. Daca nu vom reusi, vom vinde bunurile sechestrate", a precizat Sebastian Bodu.

ALCOOL. "Alcoolul este un domeniu in care evaziunea fiscala este maxima. Prejudiciile aduse statului de producatorii din acest sector depasesc 1.100 miliarde de lei", a spus Bodu. "Al Capone era mic copil pe langa producatorii romani din domeniul alcoolului. Metodele de evaziune sunt din ce in ce mai sofisticate", a mai adaugat presedintele ANAF, care a dat exemplul unei firme care vindea la negru.

CAZINOURI. Presedintele AN

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum 59 minute
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 27 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Au ars cauciucuri pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi / A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 33 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, în curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat, iniţial, că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert di

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 50 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°