Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circiuma, loc de birfa

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 6 august 2005 ·

Circiuma din satul Covei reprezinta, ca peste tot, locul de intilnire al barbatilor satului. Aici se analizeaza problemele cotidiene care coplesesc sateanul, dar si lucruri mai serioase, cum ar fi politica sau nevoile satului. • Pe ordinea de zi a discutiilor este un intreprinzator italian caruia i-au incredintat pamintul in arenda. Acesta se obliga prin contract sa le dea oamenilor al caror pamint il cultiva 30% din productie. De doi ani, nu au mai primit nimic in schimbul pamintului arendat, nici macar paiele ramase in urma treieratului. Anul acesta, italianul nu a mai cultivat nimic pe terenurile oamenilor. „Pe timpul lui Ceausescu si aici, in circiuma, crestea porumb. Acum, unde te uiti vezi numai pirloage“, a spus Petre Dobre, un batrin din sat. „Anul acesta cred ca nu vedem nici 30% paie, ca nu a cultivat italianu' asta nimic“, s-au plins oamenii. Au inceput deja sa rezilieze contractul cu italianul, dar nu vad in acest lucru o solutie, pentru ca majoritatea satenilor din Covei sint batrini si nu-si pot munci singuri pamintul. • Linga halba de bere, batrinii din Covei vorbesc ca primarul comunei profita de faptul ca oamenii care beneficiaza de ajutorul social trebuie sa presteze un numar de ore de munca in folosul colectivitatii. Acesta ii pune sa munceasca pentru el si pentru consilierii locali, in timp ce sint platiti din banii comunei. •Oamenii din Covei sint tare suparati pe primarul comunei lor. Au adunat din putinul pe care l-au avut ajutoare pentru sinistrati, stringind citeva tone de griu , ceva ulei, orez, haine si bani. „De doua saptamini stau produsele in caminul cultural si nu a gasit primarul o masina sa le duca la sinistrati. Am dat si eu un sac de griu, ca au oamenii nevoie, dar cred ca acolo o sa putrezeasca“, a spus un satean nemultumit. • Cind se apuca sa vorbeasca, satenii din Covei sint greu de oprit. Alta problema care ii framinta este cea

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul Marii Britanii după ce România a decis să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei: ”Suntem recunoscători”

Ziare.com acum 2 ore
Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat joi, 20 iunie, decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

CE de nataţie: Ştafeta României, cu David Popovici în componenţă, a ocupat locul cinci la 4x100 m liber. Popovici a fost primul după 100 de metri

News.ro acum 4 ore
Ştafeta României, formată din Patrick Sebastian Dinu, Alexandru Szilagyi, George-Adrian Raţiu şi David Popovici, s-a clasat pe locul cinci la 4x100 metri liber, la Campionatul European de nataţie, de la Belgrad. România a încheiat proba cu timpul 3:

Copil de 9 ani, în comă după ce a fost lovit de o maşină în județul Bistrița Năsăud

Adevarul acum 2 ore
Un copil de 9 ani a fost rănit grav, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17D, în localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud, acesta fiind lovit de o maşină condusă de o femeie de 46 de ani.

România nu va prelungi licența de CONCESIUNE pentru Roșia Montană Gold Corporation

Gandul acum 2 ore
Pe 20 iunie 2024, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a anunțat că a decis să nu prelungească valabilitatea licenței de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană. Cererea societății Roșia Montană

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 4 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum 5 ore
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

Femeie accidentată pe o trecere de pietoni și forțată să nu sune la 112. Șoferul, un recidivist, a fost arestat

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul de 53 de ani care a accidentat cu maşina o femeie, pe o trecere de pietoni din Bucureşti, iar apoi a încercat să o împiedice să sune la 112 pentru a anunţa autorităţile a fost arestat preventiv. Potrivit Brigăzii Rutiere, pe numele bărbatul

Aeroportul din Iași a trecut pragul de 1 milion de pasageri. În cât timp s-a realizat această performanță

Ziare.com acum 3 ore
Aeroportul din Iaşi a sărbătorit, joi, 20 iunie, pentru a şasea oară în istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Iaşi. Potrivit unui comunicat de

Vremea

București
acum

23°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

20°/36°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/24°
Constanta
acum

22°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

21°/37°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/30°