In toamna anului 1999, pornisem la drum sa fac o emisiune, la BBC Romania, despre modelele din societatea romaneasca. Emisiunea n-a mai fost niciodata difuzata. Pastrez din acea perioada un interviu (nedifuzat) pe care i l-am luat lui Alexandru Paleologu. Citiva ani uitasem de caseta, credeam ca am pierdut-o. Am gasit-o in acest an si am strins-o, zicindu-mi ca am un document care trebuie pastrat. La moartea lui Alexandru Paleologu am reascultat-o si apoi am transcris-o. Pe masura ce ascultam, eram tot mai emotionat. Alexandru Paleologu nu parea deloc batrin si bolnav. Era, pur si simplu, extraordinar. Avea un neinchipuit farmec. Puternic si atragator, ma ducea in zone fabuloase ale spiritului. Acea discutie, pe care in aceste doua pagini de revista o incredintam tiparului, devine si un omagiu adresat lui Alexandru Paleologu. Ce altceva poate fi mai frumos decit sa oferi, la moartea sa, un interviu care ni-l arata sarmant, clocotitor si cordial, asa cum a fost dintotdeauna?
Care au fost modelele dvs.?
Eu cred ca orice om care e atent in jurul lui si care face o selectie intre contemporanii lui are citeva modele, in sensul ca are citeva tipuri umane pe care le admira si cu care ar vrea sa se asemene. Acest lucru se intimpla inca de cind esti copil. Imiti pe nenea cutare, ca e ofiter, ca are sabie. Spre maturizare, exista aceasta emulatie de a alege un model pe care sa vrei sa-l egalezi. Lucrul se produce in viata contemporana si in societatea din care faci parte. Mai important este ca marile modele se iau din cultura. Ceea ce la noi in ziua de azi e foarte ingrijorator, dar nu numai la noi in tara – remarc si in Occident, nu mai exista emulatia modelelor. Are succes stupidul slogan ca „imitatia n-are valoare“. Pentru mine, contrafacerea nu are valoare, imitatia este stimulativa. Totdeauna, in epocile mari, oamenii aveau niste modele. In trecutul mai