Dupa ce, timp de aproape 50 de ani, a fost doar o amintire, Buena Vista Social Club a revenit la viata brusc, odata cu descinderea la Havana a lui Ry Cooder. Acum, dupa disparitia lui Ibrahim Ferrer, amintirea resuscitata incepe sa devina legenda.
La jumatatea anilor ‘90, Cooder, chitarist si producator a numeroase proiecte de muzica exotica (world music), obtinea aprobarea autoritatilor cubaneze pentru a face sa se auda din nou o muzica fermecatoare, pe cale de disparitie in timpul regimului lui Castro: jazzul cubanez sau muzica de cabaret cubaneza.
Americanul a pornit o operatiune de recuperare a vedetelor autohtone din anii ‘50, pe care le-a gasit fie la pensie, fie traindu-si ultimii ani in circuitul showbiz-ului comunist din Cuba, fie cu indeletniciri dintre cele mai diverse, de la rasucitor de tigari de foi la docher.
Numele reaparute la suprafata erau ale lui Compay Segundo, Omara Portuondo, Orlando „Cachaito” Lopez, Ruben Gonzalez, Eliades Ochoa si, nu in ultimul rand, Ibrahim Ferrer.
In anul 1997, inregistrarile rezultate, lansate sub numele de Buena Vista Social Club, urcau in topuri cu o viteza ametitoare.
Un documentar cu acelasi nume al lui Wim Wenders, lansat in 1999 si nominalizat la Oscar, nu facea decat sa amplifice fenomenul. Motivul: fara constrangerile ideologice aparute odata cu caderea lui Battista (1958), jazzul cubanez ar fi fost probabil un fenomen mondial, ca si bossa-novele.
Ibrahim Ferrer este una dintre cele doua mari voci masculine din grupul Buena Vista. Dupa disparitia de anul trecut a lui Compay Segundo, el ramasese singurul care sa duca mai departe valorile sonore Buena Vista: sentimentalismul retinut, dar parfumat, nostalgia, sarmul, pasiunea.
Spre deosebire de Compay, Ibrahim era considerat un specialist al boleroului, adica al pieselor lente, pe care
