Dictionar maghiar-roman,
Editura Carocom 94, Bucuresti,
2005, 1050 p.
Sa mi se ierte daca in aceasta prezentare a recent aparutului Dictionar maghiar-roman nu voi dovedi detasarea impusa de ceea ce se considera, indeobste, eleganta academica. Asta fiindca nu pot sa-mi reprim un oarecare patetism, de altminteri inofensiv. Am devenit traducatoare, inhamindu-ma la o truda ingrata, fara sa fi banuit – acum citeva zeci de ani – ca nu voi avea cel mai elementar instrument de lucru: un dictionar onorabil macar, daca nu perfect. De fapt, exagerez: pe linga citeva (foarte putine) dictionare deopotriva inexacte si paupere, am avut privilegiul de a mosteni Dictionariu Ungurescu-Romanescu compusu de Georgie Baritiu, tiparit in 1869 la Brasiova de Tipografia Kamner a Römer, carte de capatii care, ajutata uneori de Le Robert ori de Oxford Dictionary, m-a scos din impas, in momentele de nesiguranta.
Ei bine, au trecut peste cincizeci de ani de la aparitia ultimului dictionar maghiar-roman (in afara citorva – ultrasuperficiale – de buzunar), si acela avind un caracter mai degraba explicativ. Rastimp in care nici una din institutiile, ca sa zic asa, abilitate, n-a considerat necesar sa puna la indemina imensei mase de potentiali utilizatori acest instrument de baza al comunicarii de care (ori de lipsa careia) se face atita caz. Si nu ma refer, in primul rind, la traducatorii de literatura care, de bine, de rau, „se descurca“, apelind la dictionare din alte limbi si, mai ales, la perifraze. Ma gindesc la toti cei siliti sa traduca din cele mai variate domenii, de la economie la informatica, de la agricultura la filozofie, de la administratie la justitie. A trebuit sa se gindeasca la toate acestea un om de afaceri fara nici o legatura cu literele, care conduce o fabrica de piine si niste mori si e proprietarul Fundatiei „Beatrice“ sub a carei oblad