M-am bucurat deunazi, cind am vazut in Observatorul Cultural abordarea unui subiect sensibil, tratat de obicei cu multa superficialitate pe plaiurile noastre. Ma refer la articolul domnului Ciprian Siulea, Etichetele ideologice, nr. 18 (275). O buna parte din bucuria initiala mi-a disparut dupa lectura articolului, iar aici as vrea sa incerc sa spun de ce. Incerc sa-mi rezum comentariul la trei subiecte care imi par importante: ingustimea de sens a unor termeni considerati esentiali in discursul public, falsa raportare la autoritate (angajata pentru initierea in discurs) si toxicitatea unor adezivi ideologici de a caror existenta putini intelectuali par sa fie constienti.
- Saracia educationala cauzata de absenta alternativei ideologice
Sensul termenului „ideologie“, asa cum il foloseste autorul, este ingust. El trimite cu precizie la acel discurs care contine, sugereaza, impune explicit o orientare politica, iar in cazul de fata este incarcat negativ, prin sugerarea unor relatii strinse cu practicile discursive comuniste. Sa se rezume ideologia doar la atit? Nu este oare prematur sa vorbim despre sfirsitul ideologiei (in politica), indiferent de context? Putem inchipui un sistem social lipsit de ideologie? Raspunsul la aceasta ultima intrebare este pozitiv doar daca avem in vedere sensul ingust al termenului, si asta la nivel superficial. Dar explicitul continutului politic are la dispozitie o multime de instante discursive in care se poate distila si escamota, iar practicile discursive si cele normative pentru discurs sint atit de diverse incit definirea si clasificarea lor completa se dovedesc operatiuni de extrema dificultate.
Daca vorbim de ideologie in sens larg (si natural, acela de „orientare a gindirii“), atunci trebuie sa gasim o cauza a primitivismului discursului de idei autohton nu in persecutiile comunismului (si ale ideo