Cind mi s-a ivit ocazia sa lucrez intr-un proiect, anul acesta, m-am bucurat – naiv – ca o sa intru intr-un organism bine pus la punct cu mecanisme clare si cit se poate de simple: ai un concept, ai niste resurse, un obiectiv general si trebuie sa obtii niste rezultate. Cum totul este reductibil, se poate defini si asa un proiect, in linii foarte mari. Era vorba despre un proiect deja cistigat, care urma sa fie implementat. Lucrurile mi-au fost clare in momentul in care au inceput sa mi se vehiculeze prin fata tot felul de termeni despre care aveam o vaga idee, sau nu aveam nici o idee: taskuri, gant, skateholderi, buget, matrice SWOT, resurse, logframe, deadline s.a.m.d. Un adevarat „supermarket lexical“ care defineste in mod cert un adevarat „microcosm institutional“. Mi-am dat seama ca nu stiam ce este un Proiect, iar o idee nu este in nici un caz un proiect. Iar a fi manager este, cum se spune, o alta meserie.

Au existat de-a lungul timpului mari personalitati care s-au impus ca adevarate institutii. Ei sint aceia care au reusit sa schimbe curente, mentalitati. Ei au construit si au impus ideologii, au reusit sa modifice destine istorice – prin simpla mecanica a extrapolarii propriilor competente si skills, propriei productii/opere asupra exteriorului, asupra mediului. Acestia depasesc cu mult dimensiunea de modele, de mentori, de simpli formatori de personalitate si de opinie, schimbind gradual si substantial polaritatea dinspre pasiv spre activ (simplele modele pot avea urmasi, dar rareori acestia activeaza). Simplele modele pot forma, dar nu si legitima personalitati, in vreme ce marile personalitati functioneaza ca argumente de autoritate si pot gira si legitima alte personalitati. In contextul actual in Romania care adera, si careia i se cere sa functioneze in noile structuri, dupa noile politici, cum se va rezolva problema – in fond nu diferit