Oana Catalina NINU
Mandala
Prefata de Nicolae Tone, Editura Vinea, Colectia „Debut“, Bucuresti, 2005, 92 p.
Mandala este cuvintul sanscrit pentru cerc, poligon, comunitate, conexiune. Dar, mai important poate in cazul titlului ales de Oana Catalina Ninu, mandala are legaturi cu Buddha Vajrasattva care simbolizeaza puritatea originara. Ca si Miruna Vlada, Oana Catalina Ninu se vrea o „tirfa sfinta“, o fiinta de carne, singe si tesuturi in spatele carora sta ascuns un „suflet“ inaccesibil, Graal la care nu poti tinde decit eventual scriind poezie. Caci mandala este si una dintre figurile initierii. Poezia se scrie impotriva limbajului dat, impotriva sensului uzat, cu sufletul, dar impotriva lui, cu trupul, dar ca mortificare a trupului, cu durere, ca singur vaccin al durerii prin smulgerea ei din trup si asezarea ei in pagina.
Desigur, Oana Catalina Ninu, desi foarte tinara, stie ce-i poezia. Ea nu stie inca ce ar putea fi poezia ei in literatura romana de peste zece ani, sa spunem, fiind hipervigilenta cu expresia propriei sensibilitati si eludind astfel posibile interogatii asupra expresiei insesi.
Daca baietii se complac in minimalisme si programe de eficientizare a randamentului comunicational al limbajului poetic, fetele devin pe volum ce trece mai rele. Rele de tot. Tinerele poete nu sint nici pe departe atit de idealiste cum s-ar putea crede. O adolescenta care scrie „poezii“ – in sensul acela bovaric caruia-i stim cu totii efectele – nu are absolut nici o legatura cu o poeta contemporana din stirpea Elenei Vladareanu sau a Ruxandrei Novac – ele devenind deja, la 25 de ani, niste eponime ale poeziei feminine contemporane. Poezia feminina cea mai recenta este hard: expresia literara a unor trairi intense si cit se poate de senzoriale este literalizata in virtutea unei estetici al carei prim principiu ar suna asa: scriu
