Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicalistii sar la gatul lui Abalasei

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 12 august 2005 ·

•Sindicalistii regiilor si societatilor de transport au negociat in contractul colectiv de munca pe ramura cresteri salariale de pana la 15 la suta •La Iasi, conducerea RATP (Regia Autonoma de Transport Public) a declarat ca unitatea nu poate acorda majorari salariale

Directorul Neculai Abalasei refuza din start orice majorare a salariilor de la Regia Autonoma de Transport Public - RATP Iasi, dupa ce sindicalistii din cadrul regiilor si societatilor comerciale de transport din Moldova si-au renegociat contractul colectiv de munca la nivel de ramura. In perioada aprilie - iunie 2005 au existat mai multe runde de negocieri intre patronat (Uniunea Regiilor de Transport Public din Romania) si Federatia Sindicala Transloc. In urma acestor negocieri s-a ajuns la o intelegere, consemnata intr-un act aditional la contractul colectiv pe ramura, care a fost semnat in 2003. "Principala hotarare luata in urma negocierilor a fost aceea ca salariile sa fie majorate in functie de posibilitatile fiecarui operator, cu pana la 15 la suta, dar nu mai putin de 5,7 la suta, cat este indicele de inflatie", a declarat Vasile Sandu, lider al Sindicatului Liber din cadrul RATP Iasi si lider al filialei Moldova a federatiei sindicale Transloc. Intrebat ce parere are despre o posibila marire de salarii a angajatilor RATP, directorul Neculai Abalasei a lasat spus ca nici nu poate fi vorba de asa ceva. "Nu am de unde sa dau acesti bani. O marire de salarii nu ar avea sustinere financiara", a spus directorul RATP. Pe de alta parte, Vasile Sandu este increzator in capacitatea sa de negociere. "Intr-adevar, in aceasta perioada sunt incasarile slabe, dar eu nu negociez pentru o zi, ci pentru un an. Scot acum o majorare de cinci la suta, mai tarziu un doi la suta", a spus Vasile Sandu. Cel mai transant este Dumitru Vasiliu, liderul sindicatului Dreptatea din cadrul RATP. "Daca Prim

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 51 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 37 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°