Tot la cererea copilului, am luat şi volumul 2 din Farsele lui Buzdugan. Eroare: majoritatea dintre ele aveau titluri interzise minorilor, cu sau fără acordul părinţilor, una peste alta, legate de sex. Ştiu, am mai scris despre farsele lui Buzdugan, oripilată fiind atît de cruzimea autorului, cît şi de prostia victimelor, şi trăgînd concluzia, pesimistă, că trăim, în continuare, într-o mondo cane fără speranţă. Volumul 2 al Farselor confirmă, cu siguranţă, această concluzie tranşantă, adăugîndu-i mai multe bile negre în defavoarea conaţionalilor noştri păcăliţi. Cumva, aici - poate pentru că farsele sînt şi mai rele şi intri mai tare în joc - prezenţa lui Buzdugan se estompează, special guest stars rămînînd pur şi simplu eroii farselor. Interesant este că, printre aceştia, se conturează cîteva tipuri ale tranziţiei, caracterizate, în mare măsură, nu printr-o prostie în sine, curată, precum cea a lui Păcală, care pleacă cu uşa în spate, ci printr-o obtuzitate datorată ambiţiei oarbe şi dorinţei, iraţionale, de ciupeală. Farsa "Impresar muzică" este caracteristică pentru cea dintîi categorie, cea a ambiţiei oarbe: Buzdugan întrupează un impresar de muzică pop, care ar fi primit caseta demo a unei tinere aspirante la titlul de vedetă. O sună şi îi declară, într-un argou şmecheresc (care implică şi dezacordurile de rigoare), că este interesat de caseta ei. Uluitoare este reacţia fetei, o voce de undeva din provincie, care îi spune pseudo-impresarului, la telefon, lucruri pe care, probabil, mulţi dintre noi nu am visa să le rostim vreodată: că este frumoasă şi deşteaptă (ea despre ea), că ar face absolut orice ca să ajungă vedetă, inclusiv să meargă în pielea goală, să se vopsească blondă (din brunetă) şi să-şi lase iubitul, care nu e altceva decît un coate-goale de provincie. Să fie vorba de o gîndire de self-made woman, gata de orice sacrificii pentru succes, un soi de