Noua conducere a Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta, "nasita" de PD Constanta, nu a reusit sa iasa din starea de anonimat in care se zbate de luni de zile. Se bate apa in piua in draci de catre cei care vor sa ne convinga ca, in materie de activitate portuara, ei le stiu pe toate! Parole, parole, ca, in rest, rezultate ioc! Reduta portuara a reprezentat pentru pedistii constanteni unul din obiectivele principale, dovada luptele pe care le-au dus, in perioada de numire a directorilor, si conflictele pe care le-au avut cu liberalii din teritoriu pe aceasta tema. Din pacate, disputele nu s-au incheiat in momentul in care Mircea Banias, printre altele, si preferatul presedintelui Traian Basescu, a fost instalat in functia de director general, pentru ca au urmat framantarile generate de impartirea celorlalte locuri din loja CNAPM. Nu putea lipsi din acest algoritm Diane Vancea, care s-a aflat tot timpul, in perioada cand Stelian Dutu era presedintele Consilului Judetean Constanta, in dreapta acestuia. De luni de zile tot asteptam ca specialistii promovati de PD Constanta sa-si intre cu adevarat in paine si sa miste ceva in portul Constanta. De la inceput, deputatul pedist Laurentiu Mironescu a vrut sa ne convinga ca dumnealui este parintele portului Constanta, dar teoriile sale fara nici o consistenta nu au reusit sa impresioneze pe nimeni. Si in cazul domniei sale, ne-am convins ca, la noi, se sta bine cu teoria, dar practica ne omoara! Ca si in cazul MTC, de care domnul Mironescu nu pare sa fi auzit, sunt convins ca, atunci cand apele se vor tulbura din nou, se va spala pe maini si cu portul Constanta. Se pare insa ca linistea nu se va asterne prea curand peste CNAPM si ca perioada de provizorat si de experiente pe diversi cobai se va prelungi. In ultima vreme, se vorbeste tot mai des despre orgoliile rascolite ale deputatului Mironescu, car