Dacã Sinatra a cucerit publicul anilor '40, Elvis Presley a cucerit definitiv publicul anilor '50. La 28 de ani de la moarte, muzica sa continuã sã facã fani în întreaga lume. De altfel, un sondaj Gallup, citat de revista New York Magazine, prenumele lui Elvis, singur, este mai cunoscut în întreaga lume, decât orice nume si prenume luate la un loc.
Mai mult în glumã decât în serios – dar câtã dreptate avea – un ziarist american spunea cã America a dat lumii patru lucruri într-adevãr unice: baseball-ul, coca-cola, Mickey Mouse si Elvis. Cel din urmã a fost produsul unei epoci de crizã si tranzitie: sfârsitul celui de-al doilea rãzboi mondial, realizarea si perfectionarea bombei atomice, rãzboiul rece, procesul sotilor Rosemberg, discriminarea negrilor… Ca fenomen muzical, Elvis a avut si el dependenta sa de climatul social al epocii. S-a afirmat într-un moment în care se încheia o erã si începea o alta. Povestea sa este în acelasi timp o poveste de succes – 250.000.000 de discuri si 32 de filme – dar si una tragicã: refugiul în droguri si moartea sa la nici 43 de ani ca urmare a unei supradoze.
În mod incontestabil, Elvis Presley a dat nastere unei noi muzici pop, ce pãstreazã legãtura cu westernul, cu country music si folk-ul. Este de fapt rock and roll-ul, muzica ce a desfiintat granitele conventionalului si a stârnit o adevãratã revolutie culturalã. La început, cea mai mare parte a presei americane l-a contestat atât pe autor cât si muzica sa. Activitatea cântãretului a fost numitã la un moment dat "un urias deserviciu national". Mai mult chiar, Biserica catolicã, prin vocea cardinalului Spellman s-a ridicat si ea împotriva muzicii lui Elvis pe la sfârsitul deceniului al saselea. În ciuda acestor impedimente, muzica sa a continuat sã se impunã nu numai în SUA, dar si în afarã. Supus unor eforturi iesite din comun, care ar fi compromis si randamentu