Importanţa istoricã a lui Napoleon nu se limiteazã numai la victoriile şi cuceririle militare. Armatele sale au contribuit masiv la rãspândirea ideilor Revoluţiei franceze, punând bazele unei complexe şi ireversibile transformãri culturale, politice şi instituţionale a continentului. A fost un geniu militar incontestabil, nici cei mai vehemenţi detractori ai sãi neputându-i nega rapiditatea şi fantezia deciziilor, abilitatea utilizãrii factorului surprizã şi charisma în actul de conducere.

Napoleon Bonaparte s-a nãscut la 15 august 1769, la Ajaccio, în Corsica, fiind al doilea fiu al lui Carlo Mario Bonaparte şi al Mariei Letizia Ramolino. Dupã terminarea şcolii de ofiţeri, Napoleon s-a distins în calitate de cãpitan de artilerie, la asediul oraşului Toulon, eliberându-l de englezi (1793). A fost numit general de brigadã şi i s-a încredinţat sarcina reprimãrii insurecţiei regaliste din 1795. În 1796 s-a cãsãtorit cu Josephine Tascher de la Pagerie, vãduva generalului de Beauharnais. În acelaşi an a fost numit general în fruntea armatei din Italia, unde a condus o campanie fulgerãtoare, soldatã cu victoriile de la Millesimo, Lodi, Arcole şi Rivoli asupra trupelor austro-sarde. A ocupat Mantova şi teritoriile veneţiene, forţându-i pe austrieci sã încheie pacea de la Campoformio.

Drumul spre imperiu

Temându-se de creşterea puterii lui Napoleon, Directoratul a încercat sã-l îndepãrteze, încredinţându-i o expediţie în Egipt, destinatã a tãia legãturile Angliei cu India. În pofida victoriilor asupra mamelucilor, misiunea a fost compromisã în urma victoriei amiralului Nelson asupra flotei franceze la Abukir.

Reîntors în Franţa, Napoleon a organizat o loviturã de stat prin care a înlãturat Directoratul şi a instaurat regimul Consulatului, devenind prim-consul. Din acel moment, Napoleon a desfãşurat o laborioasã operã de sporire a puterii personale ş