Mi-e dor de strazile romane. Poti urca, poti cobori, poti sa-ti duci pasii si azi, fara grija, prin launtrul cetatii de odinioara sau in afara ei. N-ai a te teme de asfalt pleznit, de guri de canal lasate deschise, de eternizate gropi, santuri si denivelari exact acolo pe unde trece piciorul sau se invirte roata.
In orasul meu de acum doua mii de ani e drept ca nu circulau automobile, nici camioane, autobuze, tramvaie si, vai, nici metrou. Pasul era cel mai comod si sigur mijloc de deplasare. Va invit sa ma urmati intr-o scurta plimbare la… pas pe strazile din orasul meu roman si pe drumurile din afara lui.
E dimineata si vara. Pe albeata limpede dintre noapte si zori, soarele se pregateste sa goneasca racoarea din amortirea intunericului. Pina sa se deschida ferestrele si sa se intinda tarabele pietei, sclavii vigililor urbani au si maturat, au si stropit trotuarele, au saltat gunoaiele, au stins opaitele lampadarelor.
Lungi sau inguste, drepte sau sinuoase, strazile (uici) din orasul roman sint verificate anual de edili (aediles). Dintre ei, unul se ocupa numai de ingrijirea strazilor si a drumurilor: „prefectul drumurilor“ (curator uiarum), cu o armata de specialisti subordonati (curatores). Intretinerea costa, dar cit cistiga comunitatea daca orasul nu e dat in judecata de vreun negustor a carui caruta sa-si fi rupt o roata si risipit marfa de-a lungul strazii pentru ca o piatra de pavaj sau o dala au sarit de la locul lor? Comunitatea a cistigat cert si profitabil bani (altfel pierduti ca amenda intr-un eventual proces), timp (la fel de pierdut) si, mai presus de toate, faima (recistigarea ei costa si dureaza cel mai mult).
Pavate cu blocuri de piatra rectangulare mari sau mici, dupa marimea insasi a strazii, marginite de trotuare cu latime variabila, luminate noaptea de tortele sclavilor (faces, lampades), de opaite cu uleiuri (lu
