Ar fi cumva cam pretentios sa spun ca Bucurestiul avea nevoie de inca un spatiu pentru teatrul independent – desi ar fi adevarat. Mult mai onorabil ar fi sa recunosc ca niste oameni – regizori, actori, scenografi, dramaturgi – aveau nevoie de acest loc, motiv pentru care l-au cautat timp de mai multi ani, intr-un oras in care reconversia culturala a spatiilor se reduce la baruri si poduri de restaurante, iar interesul detinatorilor, bugetari sau comerciali, ai unor astfel de spatii tinde spre zero.
Teatrul Desant e un fost magazin de telefoane, pe Bd. Ion Mihalache 123 (colt cu str. Ghita Hagi), cu parter si subsol, de aproape 300 metri patrati, cedat de Romtelecom unui „consortiu“ de doua grupuri teatrale, dramAcum si Persona. E, de altfel, pentru prima data, in Bucuresti, cel putin, cind un spatiu comercial/industrial se transforma intr-unul teatral, chiar daca nu va aspira niciodata la principiile teatralitatii asa cum e ea definita la noi in mod curent. E un teatru/centru de proiecte, propuse si gestionate de membrii celor doua grupuri, cu trei linii principale de interes – implicarea si reflectia sociala, sustinerea si dezvoltarea textului nou, educatia creativa a publicului actual si potential.
- Cine, cum, de ce
Intilnirea dintre Persona si dramAcum nu e nici o intimplare, nici implinirea unor cautari difuze; sint contemporane, au pornit din impulsuri artistice complementare. Fluxul de idei a functionat intotdeauna intre cele doua (dimensiunea de implicare sociala a unora dintre evenimentele dramAcum e, in oarecare masura, o contaminare a Persona), trei dintre membrii dramAcum (eu, Adriana Zaharia si Gianina Carbunariu) fac parte si din Persona, iar multi dintre actorii din Persona lucreaza constant cu regizorii din dramAcum. Miza pornirii unui proiect precum Teatrul Desant nu e insa punerea de acord a preocuparilor a doua organ
