- Social - nr. 163 / 19 August, 2005 Desigur, contemporaneitatea il percepe si il pretuieste pe omul timpului sau, pe cel care a fost mereu o constiinta treaza a Transilvaniei, pe Alexandru Papiu-Ilarian, mai ales pentru activitatea politica din anii premergatori Revolutiei pasoptiste, pentru contributia sa esentiala in organizarea Marii Adunari Populare de pe Campia Blajului din 3/15 mai 1848 si pentru initiativele politice din timpul guvernarii lui Alexandru Ioan Cuza. Aceasta perspectiva este, insa, unilaterala si, tocmai de aceea, nedreapta. In numai cei 50 de ani de viata pe care a ingaduit soarta sa-i petreaca pe acest pamant, Alexandru Papiu Ilarian s-a format la confluenta a doua directii culturale, aparent opuse, iluminismul si romantismul; mai apoi, in spiritul acestora, a marcat cultura romaneasca printr-o neobosita activitate istoriografica (stau marturie in aceasta privinta cele doua tomuri din Istoria Romanilor din Dacia Superioara (1851-1852), la a carei continuare a renuntat datorita imixtiunilor autoritatilor maghiare, schita celui de-al treilea volum fiind publicata de-abia in 1943 de catre istoricul Stefan Pascu, prin cercetarea asidua a bibliotecilor si a arhivelor berlineze, rezultatul fiind cele trei impresionante volume din Tesaur de monumente istorice pentru Romania... (1962-1964). Numeroase sunt apoi articolele politice, cele privitoare la starea economica a Transilvaniei si a Principatelor, rapoartele privitoare la activitatea unor societati culturale sau pur si simplu articolele de popularizare pe diverse teme. Bibliografia operei sale, intre 1845, cand apare, in noiembrie, primul sau articol in revista manuscrisa "Diorile pentru minte si inima", si 1873, cuprinde nu mai putin de 149 de titluri. O creatie impresionanta prin dimensiuni, neterminata si nefinisata, inegala valoric, dar care marturiseste un mare adevar: anume, ca intelectual