Cu o jumatate de secol in urma, multi locuitori din Podisul Mehedinti au participat efectiv la o puternica rezistenta anticomunista. Cu 5 ani in urma, pentru lectia de viata a luptatorilor din Plaiul Cu o jumatate de secol in urma, multi locuitori din Podisul Mehedinti au participat efectiv la o puternica rezistenta anticomunista. Cu 5 ani in urma, pentru lectia de viata a luptatorilor din Plaiul Closani, s-a inaltat o troita, prin truda si insistenta singurului supravietuitor al acelor zile de teroare rosie, Alexandru Copilu. Acum, in varsta de 75 de ani, urmasul unei familii numeroase, din care 9 membri au disparut in inchisorile comuniste sau in fata plutonului de executie, povesteste despre sansa lui de supravietuitor al vremurilor de trista amintire. A scapat cu viata dupa ani grei de temnita la Baia Sprie, Sighet si deportarea din Baragan. Este bolnav, sarac si locuieste intr-o mansarda din centrul Capitalei. Toate bunurile familiei au fost confiscate. Intr-o perioada cand era internat in spital, cu gandul mereu la clipele de groaza traite, marturiseste ca a visat-o pe bunica sa, Parascheva, care i-a spus sa ridice o troita pe meleagurile natale. Si aceasta troita Alexandru Copilu a inaltat-o, in urma visului, in numai doua luni, in memoria acelor viteji, Trocan, Totir, Vulcanescu, Nasaramba si a altor eroi din Plaiul Closani despre care doar octogenarii din zona isi mai amintesc. Sfintita la 20 august 2000, in prezenta urmasilor acelor eroi, troita aminteste, in fiecare an, la aceasta data, ca eroii morti fara cruce in Podisul Mehedinti au dreptul la neuitare.