Daca exista inefabil, atunci ceea ce s-a petrecut joi spre vineri la Gura Portitei nu poate fi descris in cuvinte. Magie la un capat de lume reala. "Vorbele-mi sunt goale", cum spune cantecul. Si totusi o sa-ncerc...
Sa fi fost linistea de neinteles a marii, dupa o calatorie cu vaporasul de o ora pe lacul Razelm? Faptul ca Gura Portitei e un tarm sarutat dintr-un foc de-o apa dulce si de alta sarata? Sau ideea ca vocile Nicai, Tatianei si Magdei nu s-au mai impletit pe aceeasi scena de vreo 20 de ani?
CLOPOTELUL. De n-am fi avut o minte calata pe a contabiliza numarul firelor de nisip din clepsidra vietii, noaptea asta ne-ar fi intors prin anii â80, cand Nica era vocea de clopotel a cenaclului "Flacara", iar Tatiana Stepa si Magdalena Puscas se numeau simplu "Partaj". Dar v-am spus, sentimentul e ca la Gura Portitei orice e posibil. "Injuratura" "Folk You!" a avut un efect imediat, de trimitere la originile muzicii si poeziei destinate numai sufletului. Am uitat ca exista silicoane, fese date cu tot soiul de unsori, vedete confectionate peste noapte, zgomote grotesti... Pana si marea a tacut, sa le asculte pe acelea pe care le-a asteptat, rabdatoare. Iar ele au venit si au cantat cu toata fiinta lor. Prima chemata, Nica Zaharia. Cu emotii pe care abia si le mai putea stapani, Nica a urcat pe o scena romaneasca dupa o pauza muzicala de 15 ani si un exil la Antipozi de cinci ani. Mi-a marturisit ca nu se astepta sa fie primita cu atata caldura de public. Public? Eu le-as zice prieteni celor care au cantat cu ea "Galbena gutuie, dulce-amaruie/ Lampa la fereastra, toata iarna noastra", un cantec-simbol al generatiei ei. Nica a revenit din Australia acum o luna, impreuna cu fetita ei, Nanda, si s-a stabilit la Iasi, unde am reperat-o. E foarte bucuroasa sa cante iarasi pentru romani. Nu zice ca-ntre straini i-a mers rau, daâ tot mai bine-i acasa. A cantat
