Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Munca la negru cistiga teren la Iasi

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 22 august 2005 ·

Desi noul Cod Fiscal prevede obligativitatea contractelor de munca, in judetul Iasi multi angajatori prefera sa ocoleasca legea. Muncitorii care accepta lipsa unui contract sustin ca pot cistiga mai multi bani. Acestia, insa, nu pot beneficia de pensie sau de asistenta sanitara. Mai mult decit atit, patronul poate sa-i dea afara oricind. Iar muncitorul ramine chiar si fara ajutorul de somaj. 20 de angajati ai Primariei Cotnari lucreaza la negru. Aceasta este concluzia la care au ajuns inspectorii Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Iasi in urma unui control efectuat in luna aprilie la institutia amintita. "La Primaria Cotnari problema a fost ca, probabil din neglijenta, cele 20 de persoane nu aveau incheiate in forma scrisa contractele individuale de munca, justificarea acestora fiind aceea ca s-au schimbat secretarii si nu a mai avut cine sa se ocupe de perfectarea documentelor", a declarat Elena Ieremciuc, sef serviciu corp control relatii de munca in cadrul ITM. Primaria a fost amendata cu 50 de milioane de lei vechi. Vasile Cretu, edilul comunei, a ripostat vehement, sustinind ca nu-si aminteste ca amenda sa fi fost atit de mare. "A fost vorba de o amenda de circa trei milioane de lei pe care am achitat-o in 48 de ore. Persoanele in cauza au fost cei 20 de asistenti ai persoanelor cu handicap din oras. Acestia nu aveau probabil cartile de munca complete, dar situatia s-a remediat", a justificat Cretu. "Neglijenta" in serviciu in ceea ce priveste intocmirea cartilor de munca pentru proprii angajati a scos intre 20-40 milioane de lei si din bugetele Consiliilor Locale din Focuri si Roscani. "La Consiliul Local Roscani au fost depistate 11 femei si 1 barbat care nu aveau forme legale de munca. Acestia lucrau in sectorul administrativ al institutiei", a explicat Ieremciuc. In constructii sint cei mai multi "blatisti" Potrivit raportului ITM, una din sapte firme

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 48 minute
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum o ora
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Marcel Ciolacu: Am văzut o îngrijorare a Rusiei că lucrează o companie cu 3.000 de angajaţi pe Autostrada Moldovei 24 de ore din 24 / Ţara noastră e o ţară foarte sigură / Rusia nu va ataca România

News.ro acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Ciolacu a subliniat că Rusia are o îngrijorare că în România se lucrează 24 de ore din 24

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum 51 minute
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 4 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum o ora
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

23°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°