Ploi torentiale in sudul si centrul tarii
Avertizare. Astazi si maine va ploua abundent in Oltenia, Muntenia, Transilvania si in zonele de deal si de munte. In aceste regiuni, este posibil ca precipitatiile sa ajunga local pana la 30-40 de litri pe metru patrat si, izolat, pana la 70 l/mp in 24 de ore. De asemenea, vor fi conditii de grindina. Nici restul regiunilor nu vor scapa de ploaie in urmatoarele zile, insa precipitatiile vor fi slabe cantitativ. Ieri, 22 de prefecturi din toata tara au fost avertizate in legatura cu amploarea precipitatiilor din urmatoarele zile. (Miruna Olteanu)
Mischie, audiat de politisti pentru frauda
ANCHETA. Nicolae Mischie a fost audiat ieri de politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Gorj, intr-un caz in care este acuzat de contrabanda si fals in declaratii. Baronul local inregistrase o firma in localitatea Matasari, care figureaza ca zona defavorizata, avand astfel parte de o serie de facilitati ca investitor. Desi sediul firmei se afla intr-o locuinta parasita la parterul unui bloc, Mischie a primit certificatul de investitor, fapt ce i-a permis sa aduca in Romania doua masini din Italia, fara nici un fel de taxe vamale. (Alin Ion)
Demiteri in masa la inspectorii de frontiera
CONCURS. Zece medici veterinari, sefi ai posturilor de inspectie la frontiera, au fost eliberati din functie intrucat nu au trecut testele de evaluare organizate de Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA). Din cei 12 doctori veterinari, sefi ai posturilor de inspectie la frontiera, au participat la concurs zece. Ceilalti doi medici veterinari se aflau in concediu la data desfasurarii testarii si urmeaza sa fie evaluati in perioada urmatoare. (Mihai Mincan)
Primim la redactie
In urma articolului aparut in ziarul Dvs. din data de 22 august 2005, cu re