C(RAMPE) De cand am intrat in partid, mi-am dat seama ca muncesc prea putin pentru indeplinirea planului cincinal. Simt cum ma duc de rapa, cum ma pierd, eu, o simpla activista de partid. Partea buna in toate astea este ca ceva ma tine in viata (ce-i drept, un fel artificial de viata). Stii ce e, activistul meu preferat? Ideea ca Partidul Comunist Roman trebuie sa mearga inainte si ca eu, ca o rotita importanta din acest intreg angrenaj, trebuie sa particip la aceasta minunata povara.
Am fost la ceapeu zilele trecute. Voiam sa-i ajut pe fratii mei, taranii romani, sa mulga mai repede vacile alea, pentru ca, pe urma, sa vina si la noi, la fabrica, sa mai dea un strat de vopsea peste usile tovarasilor. Am vazut ceva minunat. De fapt, nu... am auzit ceva minunat. Pe cuvantul meu de activista daca in mugetul vacilor n-am auzit clar cuvintele "Traiasca si sa infloreasca scumpa noastra patrie, Republica Socialista Romania, in frunte cu secretarul sau general, tovarasul Nicolae Ceausescu"!
Da, sunt trista ca o micuta ceapista. Mi-e teama. Mi-e teama ca n-o sa duc la indeplinire planul cincinal. Asta ma framanta pe mine acum. Dimineata, seara, noaptea, cand lucrez in atelierul de lacatuserie sau cand particip activ la sedintele de partid.
Stii? Vreau ca partidul sa fie mandru de mine, sudorul meu paros si transpirat de-atata munca! Vreau ca, peste ani si ani, copiii mei, care vor ajunge tovarasi de seama ai organizatiilor regionale, sa se uite la patria asta a mea si sa zica "mama le-a facut pe-astea". De-asta zic, sa punem osul la treaba, ca timpul nu mai are rabdare cu noi!
Partidul are incredere in noi, iubitule. Sa nu-l tradam. Sa nu-i inselam asteptarile.
Si, da, sa nu uitam sa ne si veselim din cand in cand. Cum am auzit eu intr-un film pe B1 TV luni seara (si aici citez) fara dragoste, notiunea de comunism devine o caricatura.
Sa ne
