In anii ce vin, daca am continua ritmul de crestere de 5%-6% anual, am intampina strangulari in zona infrastructurii daca nu vom investi in mod corespunzator. O economie in modernizare rapida are nevoie de o infrastructura adecvata si de educatie a cetatenilor, o pregatire profesionala tot mai buna a lor.
Avem o productie, si aici ma refer si la structura exportului, cu valoare adaugata scazuta. Desi se asimileaza tehnologii noi, intensitatea absorbtiei este scazuta.
Pericolul este sa repetam, la alta scara si in alte conditii, sindromul italian, mai ales ca mai bine din 20% din comertul exterior al Romaniei in momentul de fata se desfasoara cu Italia.
Italia, in fapt, are una dintre economiile bolnave ale Uniunii. Italienii nu mai pot folosi cursul de schimb ca modalitate de protejare a economiei nationale la socuri adverse si par sa se sufoce.
Pentru orice economie din Euroland care nu cunoaste o evolutie pozitiva in materie de primenire tehnologica si competitivitate deznodamantul nu poate fi decat unul: stagnare, sau chiar declin si supraimpovarare a bugetului public. Aceasta este o explicatie majora a cresterii deficitelor bugetare in numeroase tari din Uniune.
Cand piata muncii este prea rigida, cand instrumentul de politica monetara nu mai exista ca si cel de curs de schimb (pentru ca s-a adoptat euro), ramane doar bugetul sa preia socurile. Iar bugetul nu face fata.
Noi trebuie sa avem in permanenta in minte aceste lectii – avand in vedere si aprecierea constanta a leului in ultimii doi ani.
Trebuie sa alocam, public si privat, mai mult pentru educatie, care este cheia succesului pe termen lung. Alocam putin pentru cercetare si dezvoltare, oficial in jur de 0,27% din PIB.
Dupa unele calcule ale Grupului de Economie Aplicata (vezi raportul "Romania si Agenda Lisabona")
