Cind, anul trecut, am ajuns pentru o documentare teatrala la o familie de rromi de la Glina, nu ne gindeam la o cercetare sustinuta in comunitatile tiganesti din Romania, si in nici un caz workshop-ul nostru de la Baia Mare n-a pornit cu o asemenea tinta. Numai ca socoteala de-acasa nu se potriveste niciodata cu cea din tirg...
- Dramaturgia cotidianului
Pentru al doilea an consecutiv, doi critici de teatru (si profesori universitari), Miruna Runcan si C.C. Buricea Mlinarcic, faceau in zona Baii Mari o tabara de cercetare dedicata dramaturgiei cotidianului, tema de exploatat fiind migratia fortei de munca. |n urma cu un an, avusese loc la Baiut, o localitate (fosta) miniera, puternic atinsa de somaj si goana dupa un loc de munca – legal sau mai putin – in strainatate; in 2005, headquarter-ul taberei era la Baia Mare, iar „tintele“ initiale, suburbiile (si ele, exploatari miniere altadata) Tauti si Baia Sprie. Cei veniti in tabara de dramaturgie a cotidianului erau, ca si-n 2004, studenti la jurna-lism, teatrologie si (in premiera) regie, la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. Experienta din tabara presupunea documentare – pornind de la un chestionar de orientare, un reportofon, in mod exceptional un aparat de fotografiat si camera de filmat.
„Surpriza“, de data asta, aveam sa fim noi, actorii Virgil Aioanei si Carmen Florescu si supra-semnata, si workshop-ul nostru de, sa-i zicem pretentios, decodare a limbajului non-verbal, facut undeva intre intensiv si pe repede-nainte (doar trei zile).
Am incercat, intii printr-o serie de exercitii (de manual de actorie, filtrate prin gindirea Teatrului Oprimatilor), de la hipnoza columbiana si mingea de foc la teatru-statuie, sa ne eliberam de o atitudine sociala dominata de limbajul vorbit si sa-ncepem sa gindim dintr-o alta perspectiva – cea dupa care comportamentul uman non-verbal (carui
