Aflu cã faimosul regizor britanic Peter Greenaway, invitat special la Festivalul „Anonimul” de la Sfântu Gheorghe, într-un inexplicabil exces de politeţe ţine neapãrat sã ne flateze narcisismul naţional declarând fãrã echivoc: România este invizibilã pentru cã nu a dat nimic important Civilizaţiei. Iar eu, ca român, adicã un invizibil ce n-a dat la rândul lui nimic important civilizaţiei, nu pot decât sã-i mulţumesc cu deferenţã pentru actul de iluminare pe care mi l-a provocat. Era sã mã bãlãcesc în continuare în patetica eroare a celui ce crede cã e suficient sã exişti pentru a fi „vizibil”.
În dorinţa de-a oferi o replicã lui Greenaway, ale cãrui filme le apreciez, chiar le elogiez de câţiva ani buni de când am luat contact cu ele, aş rupe problema în douã. Mai întâi, dacã existã ceva specific românesc în istoria Civilizaţiei şi, în al doilea rând, dacã acel specific este într-adevãr vizibil. Pentru a nu complica lucrurile voi spune pentru început cã, dacã studiem civilizaţia europeanã doar pe ultimul mileniu, vom fi obligaţi sã acceptãm cã pe acest topos cuprins între Carpaţi, Dunãre şi Marea Neagrã a evoluat o civilizaţie ruralã care, în determinaţiile ei particulare, nu poate fi nici confundatã cu nici o alta. Aceasta a creat câteva mituri fondatoare şi a perpetuat altele, a dat o arhitecturã bisericeascã şi iconografie singulare, o culturã a lemnului – reprezentatã de cruci, cimitire, obiecte de uz gospodãresc, case, porţi, biserici –, a oferit câteva variante noi ale spiritualitãţii gnostice, sub influenţã bogomilã, ceea ce a constituit preţ de multe sute de ani alternativa popularã a creştinismului bisericesc oficial.
Mit şi civilizaţie
Aceste elemente, inventariate sumar doar din lipsã de spaţiu, sunt aparţinãtoare exclusiv civilizaţiei românilor, şi dacã cineva nu ştie de ele sau le depreciazã, nu însemnã totuşi cã le poate contesta uni
