- Istoric - nr. 168 / 26 August, 2005 Ca de obicei, pentru a nu fi acuzati de partialitate sau de neadevar, am recurs la documentele timpului, la memoria slovei care devine un argument de nezdruncinat. Din excursul nostru rezulta cu evidenta un fapt: miscarea de eliberare nationala de la sfarsitul Primului Razboi Mondial a romanilor din tinuturile stapanite de puterile anacronice imperialiste, austro-ungar si tarist, a fost secondata, a fost urmata si a fost aprobata de _ practic _ toate minoritatile nationale. Actul de la 1 Decembrie 1918 a fost simtit de acestea ca o premisa a propriei lor emancipari. De aceea, putem afirma, fara sa cadem in greseala, ca Romania Mare a fost rezultatul vointei romanilor ajunsi robi de veacuri pe teritoriile in care erau majoritari si a concetatenilor lor de alte etnii, dintre cele mai diverse, si care avusesera aceeasi soarta in Ardeal, in Banat, in Maramures, in Bucovina si in Basarabia. Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, si din care reproducem doar Articolul 45 din SECTIUNEA III: "Ungaria renunta, in ceea ce o priveste, in favoarea Romaniei la toate drepturile si titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei, astfel cum sunt fixate la articolul 27. Partea II (fruntariile Ungariei) sunt recunoscute prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate incheiate in scop de a regla afacerile actuale, ca fiind parte din Romania", nu facea decat sa recunoasca si sa consfinteasca VOINTA COMUNA a acestora intru emancipare si libertate. Si atunci, CUI I-A FOST FRICA DE TRIANON? Cine nu s-a impacat atunci si mai tarziu cu dreptatea istorica? O anumita clasa politica (nu un popor, nu o minoritate, in ansamblu!) care si-a vazut pierdute privilegiile pe care i le-a oferit secole de-a randul o conjunctura istorica eminamente medievala. Iar ultimele urme sunt fantomele revansarde