Felul in care unii oameni reacţionează în anumite situaţii este cu totul diferit. Ajunşi în pragul sărăciei şi disperării, cei mai mulţi preferă să ceară ajutor. Nu şi Rozalia. “Eu nu vreau să-mi faceţi poză. Nimeni nu mă ştie şi nu cred că sunt un subiect interesant”. Interesant e felul în care bătrâna de 85 de ani ştie să-şi ducă cu demnitate anii încărcaţi de greutăţi şi neajunsuri.

În tinereţe a fost o femeie frumoasă. Nu are multă şcoală, dar multe din ce ştie nu se învaţă stând închis între patru pereţi de instituţie şcolară sau bibliotecă. “De mică am îmvăţat să mă descurc singură, pentru că nu am avut ajutor nici din partea părinţilor şi nici a prietenilor”. Femeia s-a măritat de două ori şi de două ori a rămas văduvă. Mama ei şi-a îngropat bărbatul când ea era adolescentă, motiv pentru care este convinsă că în familia ei există un blestem pe care nu l-a putut dezlega, chiar dacă a umblat pe la tot felul de ghicitoare. De zeci de ani este singură şi, tânără fiind, a mai avut o singură relaţie, pe care a pus mare preţ şi a investit multă speranţă, teama de a-l pierde pe bărbatul pe care-l iubea a oprit-o să se mai mărite. “Şi astăzi stau şi mă gândesc dacă am făcut bine sau nu. Poate traiul meu era mai bun dacă duceam greul în doi”, spune femeia. Pentru a-şi câştiga existenţa la bătrâneţe, Rozalia este nevoită să vândă mături cu 50.000 lei bucata. De multe ori când primeşte de pomană câte ceva îi este ruşine. Ea spune că de foarte mult timp nu s-a uitat într-o oglindă, pentru că nu are aşa ceva. Plimbându-se toată ziua prin oraş cu măturile sprijinite pe umăr, i se mai întâmplă să-i cadă privirea în vitrinele magazinelor. “Mă doare să văd imaginea. Când eram tânără aveam planuri mari legate de viaţa mea. Acum stau şi mă întreb ce s-a întâmplat?”.

Rozalia este convinsă că fiecare om are un destin. Oricât a încercat să facă în aşa fel încât să-ş