Drama social-democratiei continentale este ca nu a stiut niciodata cum sa se aseze in relatie cu capitalismul. Pe de o parte, traditia comunismului marxist si pre-marxist cerea, de la un om de stanga autentic, o singura si radicala solutie: revolutia - schimbarea prin forta a sistemului capitalist si nationalizarea mijloacelor de productie. De partea cealalta, asa-numitii "reformatori" inteleg ca economia de piata este "naturala", singura capabila sa produca "avutie", si isi propun sa "corecteze" dezechilibrele sociale, sa creeze solidaritate, egalitate etc. Cu o exceptie - Suedia -, nici un partid politic social-democrat nu a scapat de aceasta tensiune. In Franta, ca intotdeauna, aceasta tensiune genetica a socialismului este mai grava ca oriunde. La Universitatea de Vara a Partidului Socialist, care a inceput sambata la La Rochelle, presedintele Fran·ois Hollande a facut tot ceea ce i-a stat in putere sa convinga stanga ca este singurul lider legitim si ca, numai oferind imaginea unui partid unit, PS poate spera sa castige alegerile prezidentiale din 2007. Tot ceea ce mai trebuie sa faca socialistii francezi este sa stabileasca in jurul cui se va realiza aceasta unitate. Hollande se bucura de sprijinul asa-numitei aripi reformatoare, reprezentata de nume grele precum Michel Rocard si Bernard Kouchner. Cei doi au amenintat cu sciziunea daca radicalii de stanga nu se lasa pana la congresul din noiembrie, cand se va decide candidatul la presedintie. In partea cealalta, vedetele sunt Laurent Fabius si Henri Emmanuelli, marii campioni ai "NU"-ului constitutional. Fabius, care promite "o politica ancorata la stanga", spera sa exploateze speranta secreta nutrita dintotdeauna de socialistii francezi ca "Revolutia izbavitoare" este acum mai posibila ca niciodata. Aripa revolutionara are intentia sa castige stabilind o alianta cu comunistii, trotkistii, sindicatele, dar s